News Flash:

Incendiar! Ineptiile arhitectului-sef al Iasului! Proiecte imobiliare de milioane de euro, blocate. Arhitect: "Este invidioasa si are o rautate iesita din comun"

8 Ianuarie 2019
1722 Vizualizari | 0 Comentarii
s604x0 1anca brandusescu copy copy

 Anca Brandusescu, arhitectul-sef al Iasului, are zilele numarate in aceasta functie • In acest mandat a reusit sa atraga antipatia arhitectilor si a dezvoltatorilor imobiliari • Obliga investitorii sa treaca balcoanele blocurilor ca suprafete utile • Un nou arhitect ar urma sa fie numit la finalul acestei luni

Una dintre cel mai vulnerabile Directii din primarie ramane in continuare Urbanismul. Conducerea primariei nu reuseste sa atraga personal competent, candidati specializati care sa ocupe functia de arhitect-sef. Primarul Mihai Chirica a considerat, in lipsa unor ahitecti cu experienta, sa roteasca personalul de la Urbanism la fiecare sase luni. Din vara anului trecut, prin dispozitia primarului, a fost numita pe postul de arhitect-sef, Anca Brandusescu.

In tot acest timp s-a remarcat ca un angajat care s-a straduit sa blocheze proiectele imobiliare, dand tot felul de interpretarii Legii 350, privind amenajarea teritoriului si urbanismul.

Multi beneficiari se lasa pagubasi, preferand sa amane proiectele. Una dintre aberatiile cu care s-au confruntat dezvoltatorii face referire la incadrarea balcoanelor sau loggiilor unei cladiri.

Astfel, Brandusescu a venit cu o gaselnita care i-a scos din minti pe dezvoltatori. A cerut ca acestea sa fie incluse in suprafata utila a imobilului, situatie in care indicatorii urbanistici sunt dati peste cap. Mai mult, a impus reglementari si pentru parcarile terane.

"Eu nu stiu ce se intampla cu femeia asta. Abereaza de mai multe luni incoace, cere niste prostii de te doare capul. Cum sa-mi calculezi si balcoanele, eu cu ce mai raman? Este o mare tampenie... Mai nou, a inceput sa ceara Plan Urbanistic de Detaliu pentru o banala parcare terana. Cum sa ceri asa ceva pentru o banala constructie. Un PUD dureaza si cateva luni sa-l elibereze", a spus un dezvoltator, care a preferat sa nu-si divulge identitatea. Pe scurt, pentru Brandusescu toti dezvoltatorii imobiliari care cer o autorizatie de construire sunt infractori.
 

Arhitect: "Este invidioasa si are o rautate iesita din comun"

Reporterii BZI au stat de vorba si cu arhitecti care au venit cu o caracterizare ce nu o pune pe Brandusescu intr-o lumina prea buna. "Este invidioasa si are o rautate iesita din comun. Sa va spun cum sta treaba cu genul asta de arhitecti. S-a trezit pe o functie fara sa aiba ceva care sa o recomande. Pana la urma, asta-i treaba primarului. De ce spun ca e rea? Toti arhitectii care vin la ea pentru un aviz, sunt luati de sus. Chestia este ca ea este invidioasa pe colegii care au reusit sa-si faca un birou de arhitectura pe cont propriu. Ea nu intelege niste chestiuni clare si face ce-i mai comod, blocheaza proiectele. Fosta arhitecta-sef, Raluca Mocanu, era dispusa sa asculte variantele beneficiarilor. Intelegea mult mai bine", a spus un arhitect.

Acesta a mai adaugat ca, din cauza procesului anevoios de la primarie, multi dezvoltatori au preferat sa construiasca in localitatile din jurul Iasului, acolo unde autoritatile elibereaza autorizatiile de construire in mai putin de trei saptamani. "Am avut clienti care nu au mai putut rabda din cauza intarzierilor. In loc sa-i atragem in municipiu, ii fugarim in comune. In Iasi inca mai este teren disponibil in CUG, in Zona Industriala, Moara de Vant sau aleea Sadoveanu. Te dezvolti daca atragi investitorii, nu daca-i fugaresti", a concluzionat arhitectul.

Ce spune legea 350

- Indicatori urbanistici - instrumente urbanistice specifice de lucru pentru controlul proiectarii si al dezvoltarii durabile a zonelor urbane, care se definesc si se calculeaza dupa cum urmeaza: - coeficient de utilizare a terenului (CUT) - raportul dintre suprafata construita desfasurata (suprafata desfasurata a tuturor planseelor) si suprafata parcelei inclusa în unitatea teritoriala de referinta. Nu se iau în calculul suprafetei construite desfasurate: suprafata subsolurilor cu înaltimea libera de pâna la 1,80 m, suprafata subsolurilor cu destinatie stricta pentru gararea autovehiculelor, spatiile tehnice sau spatiile destinate protectiei civile, suprafata balcoanelor, logiilor, teraselor deschise si neacoperite, teraselor si copertinelor necirculabile, precum si a podurilor neamenajabile, aleile de acces pietonal/carosabil din incinta, scarile exterioare, trotuarele de protectie.

- Art. 48 - Legea 350 - a fost modificat prin Ordonanta de urgenta 7/2011  (nu vizeaza parcarile)

(1) Planul Urbanistic de Detaliu are caracter de reglementare specifica pentru o parcela în relatie cu parcelele învecinate. Planul urbanistic de detaliu nu poate modifica planurile de nivel superior.
(2) Planul urbanistic de detaliu este instrumentul de proiectare urbana care detaliaza cel putin (13/07/2013 - alineatul a fost modificat prin Ordonanta de urgenta 7/2011, 21/12/2015 - alineatul a fost modificat prin Lege 324/2015):

a) modul specific de construire în raport cu functionarea zonei si cu identitatea arhitecturala a acesteia, în baza unui studiu de specialitate;
b) retragerile fata de limitele laterale si posterioare ale parcelei;
c) procentul de ocupare a terenului si modul de ocupare a terenului;
d) accesele auto si pietonale;
e) conformarea arhitectural-volumetrica;
f) conformarea spatiilor publice.

(3) Planul urbanistic de detaliu se elaboreaza numai pentru reglementarea amanuntita a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general sau Planul urbanistic zonal.

Va fi schimbata

Conform rotatiei, mandatul Ancai Brandusescu expira la finalul acestei luni. Ramane de vazut cine ii va lua locul. Anca Brandusescu este angajata la Serviciul Urbanism incepand cu octombrie 2016. Inainte de a se angaja in administratia locala a colaborat si cu mediul privat. A atrecut in CV ca a lucrat pentru fosta firma Fene Grup, controlata de catre fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, condamnat la o pedeapsa cu executare pentru fapte de coruptie. Perioada de colaborarea a fost de trei ani, in intervalul 2003-2006.

Conform declaratiei de avere, Brandusescu detine o cota parte din doua terenuri cu o suprafata de 2.214 metri patrati, amplasata in intravilanul municipiului Iasi. Tot in Iasi, detine un apartament de 32,5 metri patrati si jumatate din alt apartament de 68 metri patrati. In acest an a contractat un credit in valoare de 214.031 lei, scadent in anul 2039. In calitate de consilier superior in cadrul primariei a obtinut un venit de 44.862 lei.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0981 (s) | 23 queries | Mysql time :0.033853 (s)