sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Incendiul din COLECTIV putea fi EVITAT! Raport DEVASTATOR

Distribuie:

Publicat:

Procurorii DNA au ajuns la o concluzie fara echivoc: incendiul de la ″Colectiv″⁣ putea fi evitat. DNA cere acum ca statul roman, prin Ministerul Finantelor, sa isi asume responsabilitatea pentru cea mai mare tragedie de dupa Revolutie. Tribunalul Bucuresti ar trebui sa decida luni daca este de acord cu asta. Sunt sute de parti civile, iar daunele cerute se ridica la 280 de milioane de euro. Procesul este unul fara precedent in istoria justitiei din Romania. Inculpatii sunt – oameni de afaceri, functionari si specialisti – acuzati ca sunt responsabili pentru moartea a 64 de oameni si ranirea altor cateva sute. Iar statul, considera procurorii anticoruptie, nu a impiedicat tragedia si nici efectele ei dramatice.

″Intre activitatea de autorizare, rezultatul dramatic si prejudiciul adus victimelor care au suferit vatamari, rani, arsuri etc in urma incendiului din club, deficientele entitatilor publice implicate in interventia de urgenta la incendiul din Clubul Colectiv din Bucuresti, in seara zilei de 30 octombrie 2015, exista legatura de cauzalitate mediata”, sustine DNA, potrivit Stirileportv.ro.

Procurorii anticoruptie spun ca cea mai importanta proba ca statul este bun de plata este chiar raportul corpului de control al Guvernului, care vorbeste nu doar de faptul ca autoritatile nu au impiedicat functionarea in conditii nelegale a clubului, ci si de interventia ineficienta si haotica a sistemului medical.

”Datorita actiunii necoordonate a autoritatilor publice si cu elemente de improvizatie, datorate lipsei de exercitii in caz de urgente majore si bazei materiale deficitare, a fost impiedicata evitarea pierderilor de vieti omenesti”, adauga DNA.

“Chiar nu avem nevoie de nimic in acest moment. Si Franta. Si din Germania, deci am primit din foarte multe parti astfel de solicitari. Momentan, noi ne descurcam foarte bine, iar medicii nostri pot face fata cu brio oricarei situatii”, declara pe 1 noiembrie 2015 Nicolae Banicioiu, ministrul Sanatatii la acea data. Efectele – sustin procurorii – puteau fi limitate, daca oficialii nu ar fi avut acest tip de atitudine, ar fi cerut ajutorul celorlalte state din Uniune si ar fi activat mecanismul de protectie civila europeana. Pentru acuzare, un lucru este matematic cert: inculpatii care vor fi fi condamanti la finalul procesului nu vor avea niciodata suficienti bani ca sa acopere daunele, asa ca statul trebuie sa isi asume plata lor, prin Ministerul Finantelor, pentru ca decizia judecatoreasca sa nu fie una iluzorie. Oficial, in dosar sunt inregistrate 350 de parti civile.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img