vineri, 29 martie, 2024

Industria berii – Numarul microberariilor a depasit pentru prima data numarul berariilor mari

Distribuie:

Publicat:

Numărul de fabrici de bere a ajuns anul trecut la 45, faţă de 11 câte existau în anul 2009, evoluţia fiind susţinută nu numai de multinaţionale, ci de micii antreprenori, arată o analiză a Ziarului Financiar pe baza datelor Asociaţiei Berarii Europei, confom mediafax.

În ultimul deceniu nu s-a investit în nicio fabrică mare de bere de la zero, în condiţiile în care consumul a oscilat în jurul nivelui de 80 de litri per capita. Pe de altă parte, antreprenorii au sesizat potenţialul berii artizanale şi au investit în mici fabrici, iar ulterior în branduri care au ajuns pe rafturile marilor magazine. Astfel, în România sunt mai mult de 30 de microberării.

În Europa, cele mai multe microberării sunt în Marea Britanie, Italia, Germania, Franţa, Elveţia şi Spania.

Dacă în Statele Unite berea artizanală este un adevărat fenomen, în România conceptul a apărut acum câţiva ani.

România a ocupat în 2017 locul opt în rândul ţărilor mari producătoare de bere din Uniunea Europeană, cu o producţie de puţin peste 16 milioane de hectolitri. România a reuşit să devanseze anul trecut Italia, conform ultimului raport al Asociaşiei Berarii Europei.

În ceea ce priveşte volumul consumului, cu 16,11 milioane hl, România a ocupat în 2017 locul al şaptelea, depăşind trei dintre ţările cu tradiţie în fabricarea şi consumul berii în Europa: Cehia, Austria şi Belgia.

În ceea ce priveşte volumul importurilor de bere în România, acesta şi-a păstrat şi în 2017 ponderea de doar 3% din consumul intern, sectorul local al berii păstrându-şi nealterat caracterul său profund naţional. Marea Britanie rămâne ţara cu cea mai mare cantitate de bere importată, care atinge 10,06 milioane hl şi reprezintă circa23% din consumul intern, fiind urmată de Franţa, cu o cantitate importată de 7,69 milioane hl şi care are o pondere de circa 35% în consumul intern, şi de Germania, cu o pondere a importurilor atingând circa 8% din consum, ceea ce corespunde unei cantităţi importate de 6,74 milioane hl.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img