Industrializarea din timpul lui Stalin. Primul Război Mondial şi războiul civil rus au avut un efect devastator asupra economiei ţării. Producţia industrială în 1922 era doar 13% din cea a anului 1914.
Sub conducerea lui Stalin, Noua Politică Economică, a fost înlocuită cu un plan cincinal hotărât de la centru. Lucru ce se intampla la sfârşitul celui de-al treilea deceniu. Acesta presupunea un program extrem de ambiţios de industrializare forţată, ghidată de stat, şi de colectivizare a agriculturii.
Industrializarea din timpul lui Stalin
În ciuda poticnelilor şi greşelilor de început, primele două planuri cincinale au dus la o rapidă industrializare.Totul a pornit de la o baza economică foarte scăzută.
Uniunea Sovietică, catalogata în general ca cea mai săracă naţiune din Europa în 1922, se industrializa acum într-un ritm fenomenal, depăşind de departe viteza industrializării Germaniei din secolul al XIX-lea şi al Japoniei din secolul al XX-lea.
Fără capital de investiţie, cu un comerţ exterior nesemnificativ şi fără nici o industrie modernă că sprijin, guvernul lui Stalin a finanţat industrializarea atât prin restrângerea consumului unei părţi a cetăţenilor sovietici (pentru asigurarea capitalului reinvestit în industrie), cât şi prin spolierea fără milă a bogăţiei ţărănimii. Nu în puţine cazuri, munca industrială era cu bună ştiinţă plătită sub valoarea ei reală. Era, în primul rând, cazul muncii aproape gratuite a prizonierilor din lagărele de muncă. Iar în al doilea rând, erau frecvenţele „mobilizări” ale comuniştilor şi ale membrilor de Komsomol pentru diferite proiecte de construcţie.
