sâmbătă, 20 aprilie, 2024

INS: Resursele de energie primară au crescut cu 2,6%, la 19,79 milioane tep, la 7 luni

Distribuie:

Publicat:

În primele șapte luni din acest an, resursele de energie primară au crescut cu 2,6% (506,2 mii tep), faţă de aceeași perioadă a anului trecut, astfel că au totalizat 19,79 milioane de tone echivalent petrol (tep), a anunțat, marți, Institutul Național de Statistică (INS), conform Mediafax.

Producţia internă a însumat 12,2 milioane tep, în scădere cu 55,5 mii tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 7,59 milioane tep, se menționează într-un comunicat de presă al INS.

În această perioadă, resursele de energie electrică au scăzut cu -0,1% (cu 37 milioane kWh), până la 39.450 de milioane kWh, faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut.

„Producţia din termocentrale a fost de 14.824,3 milioane kWh în scădere cu 1.389,7 milioane kWh (-8,6%). Producţia din hidrocentrale a fost de 11.907,8 milioane kWh în creștere cu 2.664,1 milioane kWh (+28,8%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 6416,4 milioane kWh în scădere cu 76,0 milioane kWh (- 1,2%)”, se mai scrie în documentul de presă al INS.

Producţia din centralele electrice eoliene în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2018 a fost de 3.831,3 milioane kWh, în scădere cu 446 de milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă in instalaţii fotovoltaice în această perioadă, a fost de 1.002 milioane kWh, în scădere cu 210,5 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2017.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img