joi, 28 martie, 2024

Instituţia sclaviei din SUA

Distribuie:

Publicat:

Al 13-lea amendament al Constituţiei SUA, abolind oficial instituţia sclaviei din SUA, este ratificat în 6 decembrie 1865.

„Nici sclavia nici servitudinea involuntară, exceptând pedeapsa pentru crime pentru care a fost condamnată persoană, nu va mai există în SUA, sau în orice alt loc sub jurisdicţia americană”.

Cu aceste cuvinte, singura mare schimbare adusă de Războiul Civil a fost înregistrată oficial în Constituţia SUA. Ratificarea a venit la opt luni după sfârşitul războiului, dar reprezenta culminarea luptei împotriva sclaviei.

Când a început războiul, mulţi nordişti erau împotriva luptei în ceea ce considerau a fi o cruciadă împotriva sclaviei. Mulţi democraţi nordici şi republicani conservatori se opuneau extinderii sclaviei. Cu toate acestea erau ambivalenţi în privinţa scoaterii în afara legii a întregii instituţii.

Amplificarea războiului după prima bătălie de la Bull Run din iulie 1861 i-a făcut pe mulţi să regândească rolul jucat de sclavie în crearea conflictului. Până în 1862, Lincoln a realizat că era o nebunie să porţi un astfel de război sângeros fără a planifica şi eliminarea sclaviei.

Adevărul despre instituţia sclaviei din SUA

În septembrie 1862, după victoria unionistă de la Antietam, Lincoln a emis Proclamaţia de Emancipare. Acesta a declarat că toţi sclavii de pe acel teritoriu încă în revoltă pe 1 ianuarie 1863, sunt din acel moment liberi pe vecie.

Această mişcare nu a eliberat toată istituţia sclaviei din SUA, ea eliberând doar sclavii din teritoriile ce nu erau încă sub control unionist, dar a schimbat natura conflictului–dintr-un război pentru reunificarea statelor într-un război pentru distrugerea sclaviei.

Lincoln credea că era necesar un amendament în Constituţie pentru a asigura sfârşitul sclaviei. În 1864, Congresul a dezbătut câteva propuneri. Unii au insistat să se introducă articole pentru a se preveni discriminarea faţă de oamenii de culoare, dar Comitetul Judiciar al Senatului a avut ultimul cuvânt.

Ei s-au inspirat din Ordonanţa Nord-vestica din 1787, când sclavia era interzisă de la nordul raului Ohio încolo. Senatul a aprobat amendamentul în aprilie 1864. Victoria republicană din alegerile din 1864 avea să garanteze succesul amendamentului.

Platforma republicană cerea „distrugerea totală şi completă” a sclaviei, în timp ce democraţii favorizau restaurarea drepturilor statelor, ceea ce avea să includă cel puţin o posibilitate pentru state de a menţine sclavia.

Victoria zdrobitoare a lui Lincoln a pus în mişcare evenimentele ce au dus la ratificarea amendamentului. Casa Alba a aprobat amendamentul în ianuarie 1865 şi a fost trimis în state spre ratificare. Când Georgia l-a ratificat pe 6 decembrie 1865, instituţia sclaviei şi-a încetat existenţa în SUA.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img