vineri, 29 martie, 2024

Intimităţi din viaţa mareşalului Constantin Prezan

Distribuie:

Publicat:

Intimităţi din viaţa mareşalului Constantin Prezan Generalul Constantin Prezan a fost unul dintre mareşalii României, erou al Primului Război Mondial.

La vârsta de 27 de ani, s-a căsătorit cu Clementina Bantas. Căsătoria lor avea să dureze doar patru ani, în 1892 cei doi soţi divorţând.

Cei doi soţi au avut o fiică, Constantă, născută în 1890. Prezan avea să o recunoască drept copil al său, la divorţul din 1892.

În toamna aceluiaşi an, la 8 noiembrie 1892, Constantin Prezan s-a recăsătorit cu Elena Olga Eliad – Olga, în vârstă de numai 15 ani. Aceasta era 16 ani mai tânără decât proaspătul maior, comandant de batalion din Regimentul 1 Geniu.

Cei doi nu aveau să aibă copii, motiv pentru care o adoptă pe Olga Antoaneta Eliad, o rudă a soţiei.

Intimităţi din viaţa mareşalului Constantin Prezan

În anul 1896 a fost prmovat în Statul Major Regal. Constantin Prezan devine adjutantul principelui moştenitor Ferdinand. Olga, soţia sa de numai 20 de ani, doamnă de onoare a principesei Maria.

În epoca au fost vehiculate o serie întreagă de suspiciuni despre Olga Prezan. Se zvonea că ar fi fost amanta principelui Ferdinand, dar şi a lui Nicolae Filipescu.

La 28 mai 1897 locotenent-colonelul Prezan a cumpărat de la avocatul ieşean Constantin Livaditi conacul şi moşia Schinetea. Proprietatea se afla în comună Dumeşti din plasa Fundurile, judeţul Vaslui. Moşia avea  o întindere de 1.065 ha şi 3.522 mp şi compusă din două trupuri, Schinetea cu Malinesti şi Armaseni.

În primii ani ai secolului al XX-lea, el a adăugat vechiului conac un parc, un beci, o fântână şi o casă a administratoruluii.

În anul 1939, a construit şi un corp nou de clădire. În total, conacul avea 25 camere.

Familia Prezan s-a ataşat foarte mult de aceste locuri. Schinetea rămânând reşedinţa familiei până la moartea celor doi soţi, în 1943.

La 27 august 1943, la vârsta de 82 de ani, mareşalul Constantin Prezan a încetat din viaţă. A fost înhumat în curtea reşedinţei sale de la Schinetea.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img