vineri, 26 aprilie, 2024

Inundatii in localitatea vasluiana Sapte Case. Drumul European 581 a fost afectat de aluviuni, circulația fiind blocată – FOTO

Distribuie:

Publicat:

ISU Vaslui a trimis mesaj marti, 16 august,  prin intermediul sistemului RO-Alert pentru avertizarea populației din comunele Puiești, Roșiești, Voinești, Albești, Costești, Deleni și Bogdănești, cu privire la codul Portocaliu de instabilitate atmosferică, valabil în această după amiază.
În urma precipitațiilor căzute – care în anumite zone au depășit 70 litri pe metrul pătrat- Drumul European 581 a fost afectat de aluviuni, circulația fiind blocată. 
La fața locului au intervenit echipaje de poliție și trei autospeciale aparținând Secției Drumuri Naționale Bârlad. Circulația a fost reluată pe ambele sensuri.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui a fost solicitat să intervină pentru scoaterea apei din șase gospodării din localitatea Șapte Case, comuna Costești. La fața locului se intervine cu motopompe.
În afara celor șase gospodării sunt inundate și peste 25 hectare de teren agricol.
În localitatea Costești, pentru evacuarea apelor din gospodării intervine SVSU Costești. 
Interventiile (pentru evacuarea apelor din gospodării) sunt în desfășurare.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img