Invierea Domnului la Catedrala Episcopala din Husi
Preasfintitul Parinte Episcop Ignatie a oficiat slujba de Inviere la Catedrala Episcopala din Husi. Slujba a fost tranmisa in direct pe pagina de facebook a Episcopiei Husilor https://www.facebook.com/episcopiahusilor.ro/
Prima parte a Utreniei Invierii a fost savarsita in fata statuii Sfantului voievod Stefan cel Mare, iar Canonul Invierii si Sfanta Liturghie in interiorul Catedralei.
Cuvantul pastoral adresat credinciosilor s-a intitulat „Pastile cele adevarate – trecerea de la spaima si neliniste la bucurie si Lumina”.
La finalul slujbei, Parintele Episcop Ignatie a binecuvantat prinoasele pregatite pentru Sarbatorea Pastilor.
PS Ignatie: „Biserica nu ne vinde iluzii! Ea ne spune inca din Duminica Invierii: «incearca sa cercetezi, sa te convingi tu de ceea ce inseamna adevarul Invierii»”!
Preasfintitul Parinte Episcop Ignatie a oficiat, la Catedrala Episcopala din Husi, in ziua praznicului Invierii Domnului, Vecernia de Pasti, numita si „A doua Inviere”.
In cadrul slujbei, potrivit traditiei, pericopa evanghelica randuita a fost citita in 12 limbi.
In cuvantul de invatatura, Ierarhul Husilor a vorbit despre etapele in care creste si rodeste credinta in viata fiecaruia.
La inceput, Preasfintia Sa a facut referire la modul in care s-a oficiat slujba de Inviere in acest an:
„Ne aflam in ziua binecuvantata si plina de lumina a Invierii Mantuitorului nostru. O zi plina de lumina, plina de bucurie interioara, plina de foarte multa pace si multa tacere.
Slujind in noaptea de Inviere fara credinciosi, cu biserica goala – plina de sfinti si de ingeri, m-am dus cu gandul la modul cum relateaza evanghelistii faptul ca mormantul era pazit de soldati, ca nimeni sa nu patrunda in El. Ca nu cumva cineva sa fure Trupul lui Hristos si apoi sa spuna ca a Inviat.
Pastrand proportiile, cam la fel am slujit si noi, paziti intr-un fel, de jandarmi, de militari, in biserica ce este mormantul de unde izvoraste lumina Invierii lui Hristos pentru toata lumea.
Atunci cand episcopul sau preotul invita credinciosii sa primeasca lumina, toate becurile din biserica sunt stinse, pentru ca biserica devine ca un mormant din care tasneste, irumpe lumina Invierii lui Hristos.
In acest felul am trait anul acesta Pastile, in vreme de molima. Am fost, intr-un fel, zavorati in mormintele bisericilor noastre, ca de aici sa va vestim Invierea lui Hristos.
De aici sa lumineze lumina cea necreata a biruintei vietii asupra mortii, a biruintei virtutii asupra pacatului, a luminii asupra intunericului”.
Parintele Episcop Ignatie a explicat de ce fragmentul evanghelic citit in cadrul slujbei are un final atipic:
«Deci au zis lui ceilalti ucenici: Am vazut pe Domnul! Dar el le-a zis: Daca nu voi vedea, in mainile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede» (Ioan 20, 25)
„Pericopa evanghelica are un final, am spune noi, putin intr-o discordanta cu ceea ce credem si cu ceea ce ne invata Biserica sa facem. Anume sa marturisim adevarul Invierii.
Pasajul evanghelic se incheie cu exprimarea indoielii lui Toma. Este mai mult decat indoiala, este ceva vecin cu necredinta.
Toma le spune ucenicilor, care il vazusera pe Domnul, ca el nu va crede. Am putea spune ca intreaga Saptamana Luminata sta sub auspiciile acestui «nu voi crede».
Se stie ca, din punct de vedere psihologic, cei care detin arta oratoriei, cauta intotdeauna cuvintele cele mai potrivite si isi incheie discursurile cu ceea ce cred ei ca ar trebui sa ramana in mintea ascultatorilor.
Oricat de bine am vorbi, pret si de o ora, daca stim sa incheiem, daca stim sa punem fraza cheie, care sa sintetizeze tot ceea ce am spus, vom avea sansa ca cei care ne-au ascultat sa priceapa foarte bine.
Biserica, in intelepciunea ei, ne lasa in suspans, incheie acest discurs din Duminica Invierii cu acest «nu voi crede».
Toate aceste zile, dintre Duminica Invierii si Duminica lui Toma stau sub auspiciile acestui «nu voi crede». Este o saptamana de pendulatie, de ezitare a apostolilor fata de adevarul Invierii.
Biserica a gasit, in intelepciunea ei, sa incheie astfel pasajul evanghelic, tocmai ca sa ne invite, pe fiecare, sa cautam Invierea.
Sa nu luam adevarurile de credinta gata fabricate si pur si simplu sa ni le asumam. Este intr-un contrast total cu acea sintagma pe care o stiu toti cei care nu vin la biserica: «crede si nu cerceta».
Dimpotriva! Biserica ne spune inca din Duminica Invierii: «incearca sa cercetezi, sa te convingi tu de ceea ce inseamna adevarul Invierii». Acelasi lucru l-a facut si Toma”.
Totodata, Preasfintia Sa a motivat indoiala lui Toma ca fiind o etapa in cristalizarea credintei sale in Inviere:
„Hristos, cand Toma a cerut sa pipaie semnul cuielor si coasta, nu l-a admonestat. Nu i-a reprosat nimic. In slujba din Duminica lui Toma ni se spune ca indoiala lui este «una binecuvantata, fericita».
Trebuie sa intelegem aceasta indoiala si in alt mod.
Exista niste etape pentru a ne asuma, in interiorul inimii noastre, un adevar.
Etapele pornesc de la ceea ce auzim. Asa ne spune si Sfantul Apostol Pavel: «credinta vine din auzire».
Auzim un anume lucru si suntem invitati sa-i dam crezare. Si in viata de zi cu zi, daca cineva ne relateaza o anumita situatie, intentia relatarii este ca ea sa fie crezuta. Ramane la latitudinea noastra sa discernem cat din ceea ce se spune simtim ca are rezonanta si ecou in sufletul nostru. Daca avem acea stare de spirit care deschide ceva in sufletul nostru, ca sa credem, ne vom asuma ceea ce spune celalalt.
Aceasta este prima etapa. Auzire, credinta, asumare. Insa aceasta etapa nu este suficienta. Urmeaza o a doua etapa, cea la care suntem invitati prin pasajul evanghelic de astazi.
Biserica nu ne vinde iluzii. Biserica nu ne vrea niste prosti, sa credem fara ca noi sa ne asumam adevarurile de credinta in adancul sufletului.
Aceasta a doua etapa o parcurge Toma. Aceasta incepe de la indoiala – care este stramoasa credintei, trece prin incredintare – este cuvantul folosit de cel care a alcatuit slujba din Duminica lui Toma, si sfarseste prin vedere. Indoiala, incredintare si vedere.
Toma va exclama: «Domnul meu si Dumnezeul meu». Cu alte cuvinte, «ceea ce am auzit cu urechile mele, ceea ce mi-au relatat apostolii si ar fi trebuit sa cred, acum a devenit un adevar personal al meu». Este un adevar asumat”.
Ierarhul Husilor a explicat ce presupune vederea lui Hristos pentru generatiile de crestini care nu L-au intalnit fizic:
„Domnul ii spune lui Toma: «fericiti cei ce n-au vazut si au crezut».
Este oare in contradictie acest cuvant cu ceea ce spun Parintii Bisericii, si mai ales Sfantul Simeon Noul Teolog, ca Invierea nu trebuie atat crezuta, cat vazuta? In cadrul slujbelor nu cantam «Invierea lui Hristos crezand» ci «invierea lui Hristos vazand».
Hristos se refera strict la apostoli, la cei care L-au vazut in mod fizic, palpabil.
Noua ni se cere ceva mai mult. Sa ne incredintam!
Ce inseamna aceasta incredintare interioara? Avem nevoie de punctul acela care ne deschide mintea. Un cuvant sau o stare de duh.
Incredintarea inseamna limpezirea mintii noastre, care este pregatita sa primeasca vederea a ceea ce ni se relateaza.
Din vedere se naste credinta profunda. Noua ni se cere sa-L vedem pe Hristos Inviat, in inima noastra.
Sa incepem acest pelerinaj de cautare a ceea ce inseamna Invierea pentru fiecare.
Sa nu mai ramana doar o chestiune pe care o auzim, in biserica, de la episcopi si preoti.
Daca am intreba, pe toti cei care credem in Inviere: «tu L-ai vazut pe Domnul, inviind pentru tine, in inima ta si in viata ta?», nu stiu cati dintre noi am avea curajul sa spunem «Da, L-am vazut pe Domnul inviind pentru mine personal. A transformat mormantul sufletului meu intr-un mormant in care ingerii mi-au vestit Invierea».
Noi toti credem, insa mai avem nevoie de acest pas. Avem nevoie sa trecem in cealalta etapa, cea in care a trecut Toma. Incredintare si vedere.
Ceea ce vedem cu ochii are mult mai mare impact asupra vietii noastre decat ne-ar putea povesti cineva. Daca nu vedem, nu se schimba nimic in noi.
Vederea ne repozitioneaza intr-o alta perspectiva a vietii. Este ca si cum am fi pe un munte si avem in fata o panorama splendida, o imagine de ansamblu a unui peisaj. Cel care cunoaste foarte bine acea zona stie locul in care sa ne asezam pentru a vedea cel mai bine imaginea de ansamblu. Ne indica sa ne mutam doar putin pentru a vedea mult mai bine ceea ce se deschide in fata ochilor nostri. Perspectiva este intotdeauna ceea ce conteaza.
Avem si noi, cei care credem in Inviere, nevoie de aceasta perspectiva. Sa cuprindem, cu vederea noastra launtrica, intreaga panorama a Invierii Domnului, pentru sufletul nostru”.
