Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu susține că ”Feseniștii s-au mândrit c-au fost bătuți, răniți și chiar uciși în Piața Revoluției de brutele lui Ceaușescu în 1989. Țărăniștii s-au mândrit c-au fost bătuți de mineri în 1990 în Piața Universității. USRPLUS-iștii se mîndresc pe rupte c-au fost gazați de jandarmii lui Liviu Dragnea în Piața Victoriei”.
”Mândria de a fi fost gazat de jandarmi în Piața Victoriei mai eficientă decît mândria de a fi fost bătut de mineri în Piața Universității”
”Numărul 2, din 13 februarie 1990, al săptămînalului Expres, dezvăluie prin caseta redacțională că eram deja oficial redactor-șef. Cornel Nistorescu apare ca director, pe pagina întîi, chiar sub titlul ziarului. Spun, oficial, deoarece, deși caseta numărului anterior, primul număr al publicației, mă consemnează printre redactori, fără a-mi preciza funcția, plasarea mea primul, înaintea redactorilor înșirați în ordine alfabetică, spune că eram deja de la primul număr redactor-șef. De altfel, primul număr, asemenea tuturor numerelor pînă cînd am plecat la Zig-Zag, mărturisește viziunea mea asupra unei gazete. Cum am împărțit cu Cornel Nistorescu conducerea publicației încă de la primul număr, lectura făcută azi colecției, de pe pozițiile depărtate ale unui Istoric al presei, surprinde în același număr prezența a două stiluri diferite de a face gazetărie. Al meu, definit prin ironie de tip caragialian, prin atenția acordată faptului senzațional, și al lui Cornel Nistorescu, în care se regăsește personalitatea postdecembristă a gazetarului care conduce azi Cotidianul: seriozitatea de tip ardelenesc în abordarea realității, poziția tranșantă față de politicieni, virulența pamfletară. Această realitate, descoperită azi după 30 de ani de presă postdecembristă, mă îndreptățește să-mi asum pastila din pagina a 7-a a numărului din 13 februarie 1990 intitulată Fiecare cu morții lui:
