sâmbătă, 20 aprilie, 2024

IPJ Vaslui : Actiuni de prevenire si limitare a infectarii cu SARS-COV-2

Distribuie:

Publicat:

Peste 240 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 24 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19.

În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, Inspectoratul de Politie Județean Vaslui, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Vaslui,  Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, Poliției Locale, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui și al Direcției de Sănătate Publică Vaslui, au intensifiat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Au fost derulate 22 de misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate peste 115 de obiective/locații de interes, 98 de mijloace de transport persoane și au fost legitimate peste 400 de persoane.

Echipele mixte de control au depistat 98 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de 18.000 lei.

Totodată, polițiștii au depistat și 21 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație, acestea fiind sancționate contravențional, cu amenzi în cuantum de 2.000 lei.

Vă amintim de TELVERDE – 0800 800 165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

 

 Scopul forţelor de ordine care desfășoară activități de verificare nu este aplicarea de sancţiuni.

Ne dorim ca toți cetățenii să conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii. Suntem şi vom fi prezenţi permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

 

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img