marți, 19 martie, 2024

IPJ Vaslui: ATENȚIONARE ADRESATĂ CONDUCĂTORILOR AUTO

Distribuie:

Publicat:

Având în vedere atenţionarea meteorologică emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, atenţionăm conducătorii auto în privinţa pericolelor care pot apărea pe drumurile publice.

Având în vedere atenţionarea meteorologică COD GALBEN (temporar precipitații mixte, care vor depune polei) emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru perioada 6 decembrie 2022, ora 09:00 – 6 decembrie 2022, ora 11:00, pentru zonele : Județul Bacău: zona joasă; Județul Neamţ: zona joasă;Județul Iaşi; Județul Vaslui, atenţionăm conducătorii auto în privinţa pericolelor care pot apărea pe drumurile publice.

Fenomenele meteo prognozate în cazul codului galben (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceață) pot fi temporar periculoase pentru desfășurarea unor activități.

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui recomandă cetăţenilor să evite deplasarea în zonele afectate de condiţiile meteorologice nefavorabile. Dacă totuşi nu puteţi amâna călătoria din motive de maximă necesitate, asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza temperaturilor scăzute şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare.

Informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo şi echipaţi-vă maşina corespunzător!

Recomandăm conducătorilor auto:

–  să evite acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul poate derapa;

–   să folosească cu precădere frâna de motor atunci când se deplasează pe un carosabil alunecos sau când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei;

–  să nu efectueze depăşiri riscante;

– înainte de plecare, să se informeze cu privire la condițiile meteo și la starea drumului pe care urmează să conducă;

–  să conducă prudent în perioada sezonului rece;

–  să aibă grijă la adaptarea vitezei la condițiile de drum;

–  să evite drumurile pe timp de noapte sau pe distanțe mari;

–  să utilizeze corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare și cel de climatizare-dezaburire;

–  să folosească luminile de întâlnire și pe timpul zilei;

– să păstreze o distanță suficientă față de autovehiculele din fața sau lateralul lor;

          –  pietonii sunt sfătuiţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi și că aceştia au oprit maşinile.

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să adaptaţi viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Luând în considerare condițiile meteorologice prognozate pentru perioada următoare, conducătorii auto sunt obligați, prin lege, să-și doteze autovehiculele cu cauciucuri de iarnă pentru a se deplasa în siguranță pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

Cauciucurile de iarnă sunt fabricate special pentru a face față șofatului în sezonul rece, iar condusul autovehiculelor, în condiții de frig, polei, ninsoare devine riscant pentru viața sau integritatea fizică a participanților la trafic.

          Conform Directivei  92/23/CE, pe anvelopele de iarnă trebuie să fie aplicate literele „M+S”, „M.S” sau „M&S”. Aceste marcaje sunt obligatorii și în cazul cauciucurilor de tip “all season”. Menționăm faptul că, în legislație, nu este specificată o perioadă anume a anului în care conducătorii auto sunt nevoiți să aibă dotate autovehiculele cu anvelope de iarnă, lanțuri sau alte echipamente antiderapante, obligația fiind impusă de condițiile meteo.

         

Conform art. 102, alin. 1, pct. 28  din O.U.G. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, „conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate”, este sancționată contravențional cu amendă cuprinsă între 9-20 de puncte sau avertisment.

          De asemenea, în cazul prezentat mai sus, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia, se reţine de către poliţia rutieră, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

 

Respectați indicațiile polițiștilor aflați în trafic și conduceți preventiv!

Conduceți cu grijă !

         

 

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img