miercuri, 24 aprilie, 2024

Irina Schrotter despre moda in vremuri de pandemie: ONLINE-ul a fost colacul de salvare

Distribuie:

Publicat:

 

Designerul Irina Schrotter a dezvăluit, pentru AGERPRES, care au fost provocările pe care le-a întâmpinat în pandemie şi cum a trebuit să se reinventeze pentru a face faţă perioadei cu restricţii.

Indiferent de timpurile trăite, creativitatea nu cunoaşte limite, aşa că Irina Schrotter a reuşit să lanseze o nouă linie de haine, iar anul acesta va organiza la Iaşi un festival al industriilor creative – Romanian Creative Week -, pentru a da un semnal că viaţa merge mai departe.

"Pentru noi provocarea a fost, evident, cea de a fi sănătoşi. La început nu am înţeles noi ca toată lumea ceea ce urmează şi am respectat indicaţiile date de autorităţi. Eu, prin firmele mele, am atât activitate de lohn, exportând majoritar în Italia, dar am şi producţia brandului propriu care avea pieţe de desfacere şi în străinătate. Eu exportam în ţări de pe patru continente şi România. Ca impact, instantaneu au căzut toate comenzile pe care le aveam pentru sezonul primăvară – vară pentru export. Toate au fost anulate. Am rămas practic fără munca depusă în peste 20 de ani de activitate, de târguri şi evenimente, de construit un brand care să funcţioneze pe mai multe pieţe'', a arătat designerul.

Din punctul de vedere al brandului personal, a trebuit să ne repoziţionăm, a continuat Irina Schrotter.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img