Tiganii, numiti in prezent rromi, nu au trait mereu pe teritoriul Romaniei. Astazi ei reprezinta urmasii celor veniti din India (si de pe teritoriul actual al statului Pakistan). Au sosit in tarile romanesti in urma cu 600 de ani. Timp de cinci secole au fost robi ai boierilor, domnilor sau manastirilor. Romanii i-au acceptat pentru ca reprezentau forta de munca ieftina si cunosteau meserii.
Nu se stie cu precizie momentul venirii lor in tarile romane, dar dupa atestarile documentare se stie ca tiganii convietuiau alaturi de romani inca din secolul al XIV-lea.
Parerea majoritatii istoricilor este aceea ca locul de origine al tiganilor a fost India. Traiau in nord-vestul Indiei si nord-estul Pakistanului, fiind reprezentanti ai castei Ksatriya a rajpuitilor. Clanul a pribegit prin tinuturile arabe si turce, iar apoi prin cele europene. Tiganii au mai migrat in Iran si in Asia mediteraneana.
In secolul al IX-lea ajungeau in Imperiul Bizantin. Pana in secolul al XIV-lea, au patruns in sud-estul si centrul Europei.
„Revarsarea asupra Europei s-a facut cu incetul, folosindu-se mai multe cai, drumuri de penetratie, opriri, etape. Unele dintre aceste etape s-au prefacut cu timpul in adevarate patrii, ca de exemplu Grecia, Bulgaria, Romania”, se precizeaza in monografia etnica ”Tiganii din Romania”, scrisa de Ion Chelcea in anul 1944.
Alexandru I. Gonta, considera ca tiganii au sosit in Campia Romana odata cu pecenegii si cumanii, prin secolele al XI-lea – al XII-lea. In Tara Romaneasca, tigani erau robi, alaturi de tatari, iar in Moldova, prezenta lor este atestata mai intai in anul 1414, in timpul domniei lui Alexandru cel Bun.
Documentele din Ardeal in care sunt pomeniti tiganii dateaza din anul 1423, de pe vremea regelui Sigismund. Tiganii din spatiul romanesc traiau in preajma curtilor boieresti, a manastirilor sau la marginea targurilor, avand statutul de robi.
Istoricii i-au impartit pe tigani in nomazi si sedentari, iar dupa meseriile practicate, erau zlatari, rudari sau caldarari.
Robi sau calai aveau ca principale „virtutii” furtul si lenea
Istoricul J. Lebprecht scria ca in Transilvania tiganii se impart in doua categorii: ”aceia cu domiciliul stabil, care se ocupa in parte cu agricultura, parte cu mestesuguri si mai ales cu fieraria, iar o parte isi scot traiul din lautarie, progreseaza bine si duc o viata linistita, apoi sunt tiganii de satra, care nu sunt stabili si cutreiera toata tara”. Calatorii straini isi amintesc de etnia de groaza care fura copiii si caii romanilor. De temut erau „netotii”, tiganii fara mestesug, fara locuinte sau corturi care rataceau prin tara si facea jafuri si crime.
Domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, scria ca in timpul domniei sale tiganii erau prezenti in numar foarte mare in toata tara: „Tiganii sunt imprastiati in toata tara si nu e boier ca sa nu aiba mai multe familii de tigani, supuse lui. De unde si cand a venit acest neam de oameni in Moldova, nici ei nu stiu si nici analele noastre nu o spun. Intrebuinteaza o limba care este obisnuita tuturor tiganilor din aceste parti si este amestecata cu multe cuvinte curat grecesti si cu multe chiar persane. Alta meserie, afara de fierarie si aramarie, cu greu au. Natura li-e aceeasi ca si in alte tari, au aceleasi moravuri si suprema lor virtute si diferenta specifica este furtul si lenea”.
Se pare ca tiganii au fost tolerati in Romania mai ales din ratiuni economice. Mana de lucru gratis a robilor tigani ar fi fost motivul pentru care etnia a fost bine tolerata in zona. Tiganii au fost, de asemenea, favorizati, si datorita meseriilor de caldarari sau lingurari pe care le cunosteau si pe care valahii nu le stapaneau.
In ciuda faptului ca i-au tolerat de la prima aparitie, romanii de acum sute de ani au privit etnia tiganilor cu dispret. „Poporul roman a primit intotdeauna cu dispret acest neam, fata de care nu are decat cuvinte de sarcasm usturator. El merge asa de departe incat defineste pe tigani in afara notiunii de om: «Nici salcia nu-i ca pomul, nici tiganul nu-i ca omul». Moldoveanul il indeparteaza spunand: «Tiganu si d-a-nalghi, moldovean tot n-a hi». Alte sentimente la adresa tiganilor ii caracterizeaza: «Tiganu sa fie cat de bogat, pana n-a cere, nu-i satul!»”, afirma in monografia etnica ”Tiganii din Romania”, Ion Chelcea in 1944.
Dispretul romanilor fata de tigani a fost constatat si de calatorii prin tarile romanesti. Despre atitudinea romanilor fata de tigani W. Wilkinson scria: „Cu toate ca tiganii alcatuiesc o parte insemnata a comunitatii, ei sunt priviti cu cel mai mare dispret de catre ceilalti locuitori ca care, intr-adevar, se poarta cu ei putin mai bine decat cu animalele si epitetul insultator de hot sau oricare altul echivalent ar putea fi tolerat mai usor decat acela de tigan”.
