sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Isu Vaslui: 5 decembrie – Ziua Internațională a Voluntariatului . Vezi cum poti fi si tu parte din echipa

Distribuie:

Publicat:

Voluntarii sunt cei care își dedică, din proprie voință, timpul, cunoștințele și priceperea pentru a veni în sprijinul comunității. 
           Voluntarii programului „Salvator din pasiune” sunt cei care, motivați de dorința de a-și ajuta semenii, s-au alăturat marii familii a salvatorilor de profesie și participă alături de ei la misiuni contracronometru în sprijinul celor aflați în dificultate.
           De la începutul anului, la nivel national contribuția acestora la acțiunile derulate în sprijinul celor aflați în nevoie însumează peste 5.200 de misiuni pentru stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență și aproape 700 de acțiuni de informare preventivă și umanitare, derulate inclusiv în sprijinul cetățenilor sosiți în România din zona de conflict, la granița cu Republica Moldova și Ucraina. Voluntarii vasluieni au participat la peste 350 de misiuni, între care 38 în Tabăra de Refugiați din municipiul Huși.
           Activitatea de voluntariat organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Podul Înalt” al județului Vaslui în anul 2022 este o continuare a proiectului început în anul 2016. Acest program urmărește susținerea și valorificarea activităților de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarității și responsabilității civice, luând în considerare valoarea profesională a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul manifestării situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea apariției acestora.
             După parcurgerea unor programe de pregătire și efectuarea unui număr de cel puțin 240 de ore de voluntariat, voluntarilor li se asigură participarea alături de efectivele I.S.U.J. Vaslui, în funcție de nevoile operative și pregătirea acestora, la misiunile de intervenție, utilizarea noțiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acțiunile de ajutor umanitar și în cele de popularizare a mesajului preventiv.

            Le mulțumim tuturor celor 246 de voluntari vasluieni pentru implicare! Prin compasiune și grija manifestate zi de zi  voluntarii sunt adevărate exemple pentru semeni. 
Cinste vouă!

????????????????????????̦???????????????? ???????????????????????????????? ????̂????????????????????????????????????:
 vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
 apt din punct de vedere medical;
 să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
 să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

???????????????????????????? ???????????????????????????????????????????????? ???????????????????????????? ????????̆ ????????????????̧????????????̆:
 cererea de înscriere;
 certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);
 copie după actul de identitate;
 avizul psihologic;
 actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.
Pentru detalii suplimentare vizitați https://www.igsu.ro/Reso…/Campanii/OIGvoluntari_merged.pdf şi http://www.isuvaslui.ro/category/s-p-i-r-c/voluntariat

#DSU #IGSU #pompierii #salvatorii #mereuladatorie

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img