joi, 25 aprilie, 2024

Italia va produce lunar circa 10 milioane de doze de vaccin Sputnik V

Distribuie:

Publicat:

Italia va produce în fiecare lună, începând din mai, 10 milioane de doze din vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V, a declarat marţi Alexandr Gintsburg, directorul centrului Gamaleia, institutul care a dezvoltat acest vaccin, relatează agenţia Interfax, citată de EFE, potrivit AGERPRES.

''Producţia este în curs de implantare pe teritoriul Italiei, cu siguranţă în cantităţi mari. Începând din luna mai producţia va fi de 10 milioane de doze pe lună'', a spus Gintsburg.

Compania farmaceutică italiano-elveţiană Adienne Pharma & Biotech şi Fondul suveran rus (RDIF), care deţine patentul producţiei vaccinului Sputnik V, au anunţat pe 8 martie semnarea unui acord pentru fabricarea acestui vaccin în Italia.

Potrivit directorul centrului Gamaleia, Rusia se află ''în prima fază a negocierilor pentru o posibilă lansare a acestui vaccin de asemenea în alte ţări europene, inclusiv Germania şi Franţa''. Directorul RDIF, Kirill Dmitriev, declarase luni că acest organism a ajuns la acorduri pentru producerea vaccinului anti-COVID-19 Sputnik V "cu societăţi din Italia, Spania, Franţa şi Germania", în aşteptarea omologării acestuia în Uniunea Europeană.

RDIF a semnat până în prezent contracte cu vreo zece companii farmaceutice, din Brazilia, China, Iran, Coreea de Sud, Kazahstan şi Belarus, pentru producţia în total a circa 1,4 miliarde de doze de vaccin Sputnik V.

Acest vaccin încă nu a fost autorizat în UE, dar EMA a anunţat la 4 martie că a început să-l examineze, iar ulterior autorităţile ruse s-au declarat pregătite să furnizeze doze pentru 50 de milioane de europeni, începând din iunie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img