marți, 23 aprilie, 2024

Judecatorii au descis ELIBERAREA CONDITIONATA a lui Dan Voiculescu

Distribuie:

Publicat:

Magistratii Judecatoriei Sectorului 5 au admis, joi, cererea de eliberare conditionata formulata de Dan Voiculescu. Decizia nu este definitiva.

‘In temeiul articolului 587 Cod procedura penala, cu aplicarea articolului 5 Cod penal cu ref. la articolul 59 si articolul 60 alineatul 2 din vechiul Cod penal, admite cererea de liberare conditionata formulata de petentul-condamnat Voiculescu Dan. Dispune liberarea conditionata a petentului de sub puterea mandatului de executare nr.1171/2014 emis de Tribunalul Bucuresti Sectia I penala, daca nu este arestat in alta cauza. Atrage atentia petentului asupra cazurilor de revocare a beneficiului liberarii. (…) Cu drept de contestatie, in termen de 3 zile de la comunicare’, se arata in minuta deciziei.

Reprezentantul DNA a sustinut joi, in fata magistratilor Judecatoriei Sectorului 5, ca nu exista dovezi ca Dan Voiculescu ar fi redactat lucrarile stiintifice in penitenciar, acesta fiind un ‘profitor al carentelor legislative’, si le-a cerut judecatorilor sa respinga cererea de eliberare conditionata si sa mentina termenul de reiterare la 23 octombrie.

‘Solicitam respingerea cererii de eliberare. Daca nu s-ar pune cele 11 lucrari stiintifice, Dan Voiculescu nu ar fi indeplinit fractia de o treime. Voiculescu a fost disciplinat, a fost recompensat, dar acesta nu poate fi eliberat conditionat in acest moment. Doar 57 de zile au fost castigate prin munca, restul prin lucrari stiintifice. Un numar de peste 300 de zile au fost castigate prin scrierea de lucrari stiintifice. Nu a dat dovada de corectitudine. Nu exista nicio dovada ca manuscrisele au fost redactate in penitenciar. Este un profitor al carentelor legislative. Activitatea stiintifica nu poate fi demonstrata. Este o modalitate vicleana de a iesi din penitenciar. Executarea doar a unei treimi din pedeapsa arata ca scopul pedepsei nu a fost atins. Prejudiciul nu a fost achitat catre Ministerul Agriculturii. Nici macar cheltuielile judiciare nu le-a achitat’, a afirmat procurorul DNA.

El a adaugat ca Dan Voiculescu nu a fost trecut din regimul inchis in semideschis pe intreaga perioada a detentiei, lucru care arata ca acesta nu a dat semne de indreptare.

Avocatul lui Dan Voiculescu a invocat in fata magistratilor decizia Tribunalului Bucuresti de respingere a primei cereri de eliberare conditionata, in care se precizeaza ca sase luni sunt suficiente pentru a depune o noua solicitare.

Aparatorul omului de afaceri a sustinut ca acesta s-a comportat corespunzator si nu a avut conflicte in detentie, nefiind pedepsit disciplinar.

O comisie de la Penitenciarul Rahova a analizat, pe 24 mai, cererea de eliberare conditionata a lui Dan Voiculescu si a inaintat documentatia la Judecatoria Sectorului 5.

Initial, primul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 22 iunie, acesta fiind schimbat ulterior pentru data de 8 iunie.

Pe 8 august 2014, Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat definitiv la 10 ani de inchisoare cu executare pe Dan Voiculescu, iar Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, a primit 8 ani de inchisoare. De asemenea, Sorin Pantis, fost director general executiv Grivco SA, a primit 7 ani de inchisoare, iar Corneliu Popa, fost director general al ADS, a fost condamnat la 8 ani de inchisoare.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img