joi, 25 aprilie, 2024

Justitia franceza a decis sa nu inceapa urmarirea penala impotriva ziaristilor acuzati de divulgarea unor informatii secrete cu caracter militar

Distribuie:

Publicat:

Parchetul din Paris a decis să nu înceapă urmărirea penală împotriva ziariştilor acuzaţi de divulgarea unor informaţii secrete cu caracter militar prin investigaţiile jurnalistice pe care le-au făcut despre folosirea armelor franceze în războiul civil din Yemen, dar i-a avertizat în schimb pe aceştia să se conformeze prevederilor legale potrivit Agerpres.

''După o examinare aprofundată a procedurii rezultă că a fost comisă o infracţiune'', scrie procurorul republicii, Remy Heitz, într-o notă comunicată respectivilor ziarişti şi consultată de France Presse. ''Totuşi, am decis să nu încep urmărirea penală faţă de dumneavoastră şi să clasez această procedură, care va constitui însă un antecedent judiciar (…) Prin prezenta, vă amintesc de asemenea prevederile legii, invitându-vă să vă conformaţi acestora'', a atenţionat procurorul în comunicarea sa.

Jurnalişti ai website-ului Disclose, ai Radio France şi postului TMC au fost interogaţi anul trecut de către Direcţia Generală de Securitate Internă (DGSI). Convocarea lor la serviciul de informaţii francez a fost criticată atunci de circa 20 de ONG-uri şi de sindicate, care au acuzat o încălcare a libertăţii presei.

Această convocare a survenit după ce în decembrie 2018, în urma unei plângeri formulate de Ministerul francez al Apărării, Parchetul din Paris a deschis o anchetă pentru compromiterea unor informaţii cu caracter secret militar, după transmiterea către mass-media a unei note clasificate ''secret de apărare''.

În această notă se regăsea un inventar al armelor vândute de către Franţa şi care ar fi fost desfăşurate de Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite împotriva rebelilor houthi în Yemen, conflict soldat din anul 2004 cu zeci de mii de morţi, majoritatea civili.

ONG-urile au cerut în mod repetat guvernului francez să nu mai livreze arme Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite pentru a nu alimenta acel conflict care a creat o gravă criză umanitară.

În replică, Parisul afirmă că astfel de exporturi sunt supuse unor controale stricte şi că echipamentele militare franceze nu sunt folosite în operaţiuni ofensive.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img