News Flash:

Kovesi, declaratii dupa audierea la ICCJ: 'Cam asta este abaterea disciplinara. O sa vedem solutia'

18 Martie 2019
809 Vizualizari | 0 Comentarii
media 155197767056374600

Laura Codruța Kovesi s-a prezentat astăzi la ÎCCJ unde s-a judecat o plângere a Inspecției Judiciare la decizia Secției pentru Procurori (CSM), care a decis ca fosta șefă DNA să nu fie sancționată pentru că și-ar fi desemnat consilierul, pe judecătoarea Dana Tițian, să facă verificări la două structuri teritoriale ale instituției. La ieșire aceasta a dat câteva declarații în fața jurnaliștilor.

„Da, astăzi s-a judecat una dintre acțiunile disciplinare, care a fost finalizată de CSM. CSM a stabilit că nu am comis nicio abatere disciplinară. Este vorba despre un control care l-am dispus în cadrul DNA. Printre alte activități dispuse, am dispus ca un consilier care avea calitatea de judecător, dar era detașat la DNA, să facă o evaluare care respectă jurisprudența, având în vedere că era o practică judiciară care era neunitară în interiorul instituției. Cam asta este abaterea disciplinară. O să vedem soluția. Apărarea și motivele pe care le-am avut de susținut le-am spus în sala de judecată, nu am să le repet. Este o decizie luată în unanimitate de Secția de procurori. O să vedem decizia instanței. Au făcut (c.n. Inspecția Judiciară) o acțiune total netemeinică și în contradicție cu toate probele pe care tot ei le-au administrat”, a spus Kovesi la ieșirea de la ÎCCJ.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1405 (s) | 23 queries | Mysql time :0.058250 (s)