News Flash:

Kremlinul nu vede posibilă momentan o discuție Putin - Zelenki: 'Delegaţia ucraineană a dispărut de pe radar'

9 August 2022
255 Vizualizari | 0 Comentarii
media 164987345241546000

Kremlinul a declarat luni că nu există nicio bază pentru o întâlnire în acest moment între preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin, respectiv Volodimir Zelenski, potrivit Reuters, scrie Agerpres.

Întrebat despre propunerea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan de a intermedia discuţii de pace între cele două părţi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni jurnaliştilor acreditaţi la preşedinţia rusă că Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski s-ar putea întâlni numai după ce negociatorii de ambele părţi îşi ''vor fi făcut temele".

Negocierile dintre Moscova şi Kiev sunt blocate de mai multe luni, fiecare parte dând vina pe cealaltă pentru lipsa unui progres.

"Delegaţia ucraineană a dispărut de pe radar, nu există un proces de negociere acum", a spus Peskov luni.

"În ceea ce priveşte o întâlnire între preşedinţii Putin şi Zelenski, aceasta va fi posibilă doar după ce delegaţiile îşi vor fi făcut toate temele. Aceasta lipseşte, aşa că nu există premisele necesare pentru o întâlnire", a adăugat el.

Duminică, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că nu vor putea exista negocieri cu Ucraina sau cu aliaţii săi internaţionali dacă Moscova va proceda la organizarea de referendumuri privind aderarea la Rusia în zonele ocupate, informează Reuters.

Continuarea pe stiripesurse.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1352 (s) | 34 queries | Mysql time :0.044697 (s)