Legenda Marelui Lup Alb. Totemul dacilor era reprezentat de lup. Acesta era considerat cel mai feroce animal din această zonă şi singurul care nu poate fi îmblânzit.
Neînfricaţii războinici se autointitulau lupi, indentificandu-se cu acesta. În dialectul traco-frigian daos- isemnand lup, sau cei care sunt asemenea lupilor.
Nicolae Iorga spunea despre steagul dacilor că este „esenţa religiei strămoşeşti”. Apariţia lui semăna groază printre duşmani. Stegarul purta ridicat acest stindard care avea pe corp solzi mobili de metal.
În goana calului, aerul care pătrundea prin gura larg deschisă a lupului scotea sunete şuierătoare, însoţite de zgomotul solzilor care se loveau între ei.
Luptătorii purtau pe fata măşti de lup sau urs inspaimantandu-i pe duşmani cu sunete îngrozitoare.
Legenda Marelui Lup Alb
Legenda Lupului Alb, slujitor al lui Zamolxis, este surprinzător de asemănătoare cu cea a zeului Apollo. Acesta îşi avea templul pe insula Albă (Leuke), pe malul Mării Negre (actuala Insulă a Şerpilor).
În fiecare toamnă, Apollo se retrăgea în misterioasă ţară a hiperboreenilor, pentru a petrece iarna. El era conducătorul acestora denumit şi Lycantropul – Lupul Alb. Divinitate respectată cu sfinţenie de către strămoşii noştri drept protector şi salvator în clipe de cumpănă.
Pentru a contracara credinţa în puterea magico-mistica a lupului, creştinismul primitiv l-a investit pe Sfântul Petru cu atributele de păstor al lupilor împreună cu Apostolul Andrei. Sfântul Andrei a propovăduit creştinismul în „teritoriile lupilor” şi a fost tot timpul vegheat de Marele Lup Alb.
Lupul a fost intodeauna considerat simbol al dacilor, iar unele legende spun că Marele Lup Alb, considerat căpetenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei.
De câte ori dacii erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor. Era de ajuns doar să se audă urletul Marelui Lup Alb şi de oriunde ar fi fost, lupii săreau să îi apere pe cei care le deveniseră fraţi. Lupul Alb însă era şi judecător, pedepsind laşii şi trădătorii.
