miercuri, 24 aprilie, 2024

Liberalii cer Avocatului Poporului să atace la CCR Ordonanţa 3/2018 – măsuri de protejare a veniturilor unor salariaţi

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că liberalii sesizează Avocatul Poporului în vederea atacării la Curtea Constituţională a României (CCR) a Ordonanţei 3/2018.

"Am luat decizia de a sesiza Avocatul Poporului în vederea atacării la CCR a Ordonanţei 3, care a fost dată de Guvern pentru a cârpi prostiile pe care le-au făcut prin Ordonanţa 72, Ordonanţa 4, prin Ordonanţa 60, prin Ordonanţa 82", a spus Orban după şedinţa Biroului Executiv al PNL, care a avut loc la Parlament.

Săptămâna trecută, liberalii au arătat că OUG 3/2018 privind măsurile pentru protejarea veniturilor unor categorii de salariaţi, angajaţi din IT, cercetare-dezvoltare şi inovare, sezonieri, salariaţii cu dizabilităţi încadraţi cu handicap grav, dar şi angajaţii part-time încalcă principiile pieţei libere şi etica fiscală.

Potrivit PNL, "fără ca beneficiarii OUG 3/2018 să poarte vreo vină, Guvernul încalcă principiile justei aşezări a sarcinii fiscale şi a egalităţii de tratament în faţa legii", creându-se "un precedent periculos".

AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img