vineri, 19 aprilie, 2024

Liderul deputatilor PNL: Florin Citu este tinta PSD de frica DNA

Distribuie:

Publicat:

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a transmis luni că acuzațiile care i se aduc ministrului Florin Cîțu au apărut pentru că „a mișcat mușuroiul corupției din zona Ministerului de Finanțe a PSD”.

„De câteva zile, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu este luat drept ținta de PSD, în baza unor atacuri venite de la oamenii PSD, din interiorul instituției, care își simt amenințate interesele personale și de grup. Urmare a unor constatări și controale, se configurează tot mai clar modul în care au fost atribuire în mod clientelar, cu încălcarea legii, lucrări scumpe cât Casa Presei, de exemplu pentru reabilitarea fațadei ministerului, dar și activități cu iz ilicit, în activitatea ONAC, unde nepotismul pesedist a fost la ordinea zilei.

Spargerea unor grupuri de interese puternic legate de zona PSD, dar și teama ca aceste informații vor ajunge pe masa DNA au generat campania de defăimare și calomniere a ministrului Finanțelor. Tot din zona PSD curg amenințări referitoare la noi atacuri, în condițiile în care Florin Citu a început “deratizarea” unor Consilii de Administrație, in care unii membri puși de PSD, fac jocurile in favoarea sponsorilor politici, senatori și deputați, în defavoarea interesului public.

Susținem cu toată tăria demersurile legale ale ministrului de Finanțe care a mișcat mușuroiul corupției din zona Ministerului de Finanțe a PSD. Urmează un nou tun, marca PSD: prin lege! Invocând lozinca “Noi nu ne vindem țara”, PSD vrea să interzică vânzarea participațiilor statului la societățile și companiile naționale. Sunt convins că procurorii vor sta cu ochii deschiși pe cazul Horticola București, de exemplu, unde mafia PSD pregătește vânzarea la bucată a unor active, imobile și terenuri, apropiate de capitala! Prietenii știu de ce!”, a transmis Florin Roman.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img