joi, 18 aprilie, 2024

Littoral Combat Ship 23 din clasa Freedom, viitoarea USS Cooperstown, a fost botezata la santierul Fincantieri Marinette Marine

Distribuie:

Publicat:

Littoral Combat Ship (LCS) 23, viitoarea USS Cooperstown, a depăşit un moment de referinţă în procesul de producţie, când sponsorul ei, Alba Tull, a botezat-o cu o sticlă de şampanie într-o ceremonie care a avut loc la începutul lunii martie în Marinette, Wisconsin, relatează portalul de specialitate NavalNews, potrivit news.ro.

Anterior botezului, echipa de constructori condusă de Lockheed Martin a lansat nava la apă, pe 19 ianuarie. LCS 23 urmează să înceapă testele pe apă în acest an.

“Versatilitatea, viteza şi capacitatea letală a LCS o fac un instrument major, care poate ajuta marinarii să îşi îndeplinească misiunile. Botezul de astăzi aduce USS Cooperstown cu un pas mai aproape de a se alătura unei flote de nave capabile, care susţin misiunile marinei într-o multitudine de modalităţi”, a afirmat Joe DePietro, vicepreşedinte al Lockheed Martin pentru nave mici de luptă şi sisteme de nave.

Până în prezent, au fost desfăşurate patru nave LCS în versiune Freedom pentru susţinerea prezenţei US Navy şi a misiunilor de menţinere a păcii. În cadrul celei mai recente desfăşurări, USS Little Rock (LCS 9) a primit misiunea, în februarie 2020, să susţină operaţiunile U.S. Southern Command Area of Responsibility.

În total, navele LCS în versiune Freedom au parcurs peste 500.000 de mile nautice.

Nava dispune de o capaciate avansată în misiunile anti-submarin, de suprafaţă şi anti-mine şi a fost proiectată să evolueze odată cu schimbarea mediului de securitate.

”Asistând la o creştere a concurenţei din partea statelor mari, Lockheed Martin se asociază cu US Navy în vederea dezvoltării navelor LVS, pentru a răspunde acestor ameninţări. Sunt deja în curs actualizări ţintite, fiind în curs de instalare rachete anti-nave şi de atac terestru, pentru a susţine viitoarele desfăşurări. Sunt în curs şi îmbunătăţirea sistemelor de luptă electronice şi de diversiune”, potrivit comunicatului Lockheed Martin.

”Sunt onorat să sponsorizez nava de generaţie viitoare Cooperstown. Designul şi capabilităţile navei vor asigura siguranţa marinarilor noştri, în timpul misiunilor importante de protejare a naţiunii noastre şi a naţiunilor aliate din jurul lumii”, a spus Tull.

”Botezarea celei de-a 12-a nave LCS în versiunea Freedom la şantierul nostru este o dovadă a muncii grele şi a expertizei constructorilor de nave de la Fincantieri Marinette Marine”, a declarat Jan Allman, directorul general al Fincantieri Marinette Marine.

Acesta a adăugat că este şi o reflectare a parteneriatului puternic avut cu U.S. Navy şi Lockheed Martin şi a capabilităţilor Echipei Freedom.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img