joi, 25 aprilie, 2024

Liviu Dragnea a iesit la rampa: Primul semnal politic dupa concediul prelungit

Distribuie:

Publicat:

Liderul PSD Liviu Dragnea a transmis, joi, într-o postare pe Facebook, că politica românească are nevoie de valori precum „curaj național” și „inteligență diplomatică”. Este primul mesaj public cu note politice al liderului social-democrat după aproape o lună de zile.

„Unirea de la 1859 a Principatelor Române Moldova și Țara Românească a fost un act de curaj național și de inteligență diplomatică – două valori ce trebuie readuse în prim-planul vieții politice românești din prezent. Am convingerea că, așa cum a făcut-o de fiecare dată în momentele majore ale istoriei, națiunea română își va regăsi resursele patriotice care au făcut-o mare și puternică. La mulți ani, România!”, a scris Liviu Dragnea pe Facebook, joi, de Ziua Unirii Principatelor (Mica Unire).

Ultimul mesaj politic al șefului PSD fusese lansat pe 31 decembrie 2018.

Dragnea scria, tot pe Facebook, că miza anului electoral 2019, cu alegeri prezidențiale, este „viitorul acestei țări, resursele naturale ale României, potențialul uriaș de dezvoltare pe care îl are această țară, rolul major pe care-l poate juca România în regiune și în Europa și nu numai”.

„Vă asigur că toate acţiunile noastre din următorul an vor fi îndreptate pentru a construi o Românie demnă, a dreptăţii şi a prosperităţii economice! Ne iubim țara, avem curajul și forța să ne opunem cu fermitate abuzurilor și intereselor ostile de oriunde vin ele. Și nu în ultimul rând îndrăznim în continuare să credem în România cu tărie!”, li se adresa Dragnea românilor.

În același timp, ultima apariție publică a liderului PSD Liviu Dragnea datează din 27 decembrie 2018, într-un interviu la Antena 3, după care șeful social-democrat a intrat în concediu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img