vineri, 29 martie, 2024

Logodnica unui fost concurent X Factor, moartă în ziua nunții. Anunțul cutremurător

Distribuie:

Publicat:

Fostul concurent X Factor Tom Mann și-a pierdut logodnica chiar în ziua nunții. Mama copilului său, Dani Hampson, a murit la vârsta de 34 de ani, după nici un an de când l-a adus pe lume pe băiețelul lor.

Logodnica unui fost concurent X Factor a murit în ziua nunții

Starul X Factor a fost cel care a anunțat moartea partenerei în cadrul unui mesaj cutremurător, postat pe Instagram. Tom a dezvăluit că decesul s-a produs pe 18 iunie, ziua în care era programată nunta lor.

"Nu pot să cred că scriu aceste cuvinte, dar iubita mea Dani – prietenul meu cel mai bun, lumea mea, iubirea vieții mele – a murit în dimineața zilei de sâmbătă. Ziua care ar fi trebuit să fie cea mai fericită din viețile noastre a devenit una de durere ireversibilă. Simt că am plâns un ocean. Nu am apucat să ajungem la altar, să ne spunem jurăămintele sau să dansăm primul noustru dans, dar știu că tu știi că erai lumea mea întreagă și cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat, Danielle”, a scris Tom Mann.

În cadrul mesajului, fostul concurent X Factor și-a exprimat și durerea pentru că fiul său o să crească fără mamă și i-a promis acesteia că o să facă tot ce-i stă în putință pentru a-l crește cât mai frumos.

La final, Tom a transmis: „Draga mea Dani, cea mai mare lumină din cameră, lumea mea nu e altceva decât întuneric fără tine. O să-ți duc dorul pentru eternitate.”.

Tom nu a dat alte detalii despre moartea partenerei sale și nici nu a dezvăluit cauza decesului, până în prezent.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img