News Flash:

Lotul 1 al Autostrazii Sebes-Turda, care are aproape 15 kilometri si care trebuia finalizat in 2016, deschis traficului

4 Decembrie 2020
228 Vizualizari | 0 Comentarii
media 156334772350860200

 

Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda - un tronson de aproape 15 kilometri dintre nodul rutier Sebeş şi Alba Iulia - a fost deschis traficului, joi după-amiază, fiind impusă o restricţie de viteză de 100 de kilometri pe oră. Acest tronson trebuia finalizat în 2016, anunță news.ro.

Ministerul Transporturilor a anunţat că, joi, a avut loc darea în trafic a Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda, la eveniment participând ministrul Lucian Bode, conducerea CNAIR şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Tronsonul, construit de Asocierea Impresa Pizzarotti & C Spa Pomponio Construcţii SRL, în lungime de 14,8 kilometri, face legătura între Nodul Rutier Sebeş (legătura cu DN1 prin bretelele 5 şi 6), Nodul Rutier Alba Iulia Sud şi Nodul Rutier Alba Iulia Nord (bretelele 1, 2 si 3).

Pe acest sector de autostradă este instituită o restricţie de viteză de 100 de kilometri pe oră.

Contractul,în valoare de 541.739.137,21 lei fără TVA, a fost finanţat din fonduri europene nerambursabile.

"Azi reuşim să dăm în trafic un obiectiv de infrastructură mare, mult aşteptat de români, şi mă refer evident la lotul 1 din autostrada Sebeş-Turda. Este rezultatul implicării serioase din partea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, antreprenorului şi a subcontractorilor acestuia. Este dovada faptului că pentru guvernul liberal investiţiile în infrastructura de transport reprezintă priorităţi în actul de guvernare. Concluzia este doar una: se poate şi în România să construim infrastructură de transport, într-un ritm accelerat. Ultimele săptămâni, pe lotul 1, au fost intense. Le mulţumesc tuturor celor care au muncit aici în acest an astfel încât să putem deschide traficul pe cei aproximativ 15 kilometri din acest obiectiv", a declarat Lucian Bode.

Potrivit acestuia, parcursul proiectului a fost unul "din care avem multe de învăţat în ceea ce priveşte implementarea unui proiect de anvergură".

"Au existat multe blocaje şi probleme nesoluţionate la timp, care au împins cu mult termenul de finalizare. Din păcate, în România construcţia obiectivelor de infrastructură depăşeşte, de cele mai multe ori, termenele contractuale. În cazul Lotului 1 din Sebeş-Turda, acesta trebuia finalizat în anul 2016, când a fost aprobată o extensie de timp de doi ani, şi iată că am ajuns în 2020 să dăm în trafic un obiectiv după şase ani de la semnarea contractului şi nici acum în integralitate. Guvernul Ludovic Orban a schimbat abordarea în ceea ce priveşte implementarea proiectelor de infrastructură. Am accelerat ritmul, am intensificat monitorizarea lor în teren şi am alocat resursele necesare umane, financiare şi logistice, astfel încât parcursul proiectelor să fie constant şi predictibil. Pentru a elimina toate blocajele din calea unui proiect este nevoie de o capacitate administrativă ridicată a instituţiilor statului responsabile de implementarea acestor proiecte", a susţinut ministrul Transporturilor.

El a adăugat că un obiectiv prioritar al guvernării liberale este de a creşte capacitatea administrativă a statului.

"Este vital să avem o colaborare eficientă între instituţiile statului, implicate în avizarea şi derularea unui proiect, pentru a nu ne mai întâlni cu situaţii în care relocarea a patru stâlpi de înaltă tensiune de pe amplasamentul unui obiectiv de infrastructură să dureze patru ani. A fost cazul, din păcate, aici pe lotul 1 din Sebeş-Turda. Nu se poate să aşteptăm ca o altă instituţie a statului să nu se mobilizeze şi să nu îşi facă treaba aşa cum ar fi normal. În acest an, în luna iulie, am reuşit să eliminăm acest blocaj de patru ani de zile. Este inadmisibil şi nu mai putem tolera o astfel de colaborare defectuoasă între instituţiile statului, care au obligaţia să colaboreze şi să găsească cele mai bune şi mai rapide soluţii în implementarea unui proiect de orice natură", a spus Bode.

El s-a arătat nemulţumit de stadiul lucrărilor la Lotul 2.

"În ceea ce priveşte lotul 2, aş vrea să spun că pentru cei 24 de kilometri dintre Alba Iulia şi Aiud lucrurile nu stau aşa cum ne-am fi dorit. Mi-aş fi dorit să avem o evoluţie mai bună şi să fie şi el dat în trafic în acelaşi timp cu lotul 1 pentru a avea continuitate de la un capăt la altul pe autostrada A10. Din păcate, nu se întâmplă acest lucru ceea ce nu reprezintă un motiv de mândrie, nici pentru CNAIR şi nici pentru antreprenori. Acest coridor de transport care va fi finalizat în integralitate în anul 2021 şi va contribui la asigurarea conectivităţii între Autostrada A1 şi Autostrada 3-Autostrada Transilvania. Îmi doresc, şi aici ar fi bine să reţină CNAIR şi antreprenorul de pe lotul 2, ca până la sfârşitul lunii mai, anul viitor, să se recepţioneze în integralitate cei 41 de kilometri de autostradă", a subliniat Lucian Bode.

El a amintit că, în 12 luni de guvernare, s-a reuşit deschiderea traficului pe 77 de kilometri de autostradă: 25 de kilometri din Autostrada Transilvania, 21 de kilometri din Lugoj-Deva lotul 3, 16 kilometri din Autostrada Moldovei şi cei 15 kilometri daţi în trafic joi.

"Îmi doresc ca până la sfârşitul anului la aceşti 77 de kilometri să se adauge, aşa cum s-a angajat antreprenorul, şi cei 10 km de autostradă dintre Râşnov şi Cristian. Aşadar, vorbim în total de aproximativ 90 de kilometri de autostradă daţi în trafic în această guvernare într-o perioadă dificilă, într-o perioadă de pandemie, de criză sanitară care a generat evident şi o criză economică. Eu sunt bucuros de faptul că ieri şi astăzi reţeaua de autostrăzi din România s-a îmbunătăţit cu 31 de kilometri de autostradă. Aşadar, într-un an dificil, în care economia şi-a încetinit creşterea, am reuşit să menţinem toate şantierele deschise astfel încât să finalizăm un număr de kilometri de autostradă aproape egal cu numărul de kilometri finalizat de cei din înaintea noastră, în trei ani de zile. Ei au reuşit 97 de kilometri în trei ani. Următorii patru ani vor fi anii în care construim infrastructura de transport în România”, a declarat ministrul Lucian Bode.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1462 (s) | 35 queries | Mysql time :0.015030 (s)