News Flash:

LPS, felicitată de președintele FRF

6 Iulie 2017
991 Vizualizari | 0 Comentarii
Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui a fost felicitat de președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, pentru modul cum a organizat LPS 2017 Cup, competiție cu caracter internațional, ținând cont că participă și Iproskills Academy Chicago, din Statele Unite ale Americii.

”Vreau să felicit LPS Vaslui și AJF Vaslui pentru felul în care înțeleg să promoveze fotbalul ca o sărbătoare a comunităților, reconfigurându-l în ipostaza lui fundamentală, aceeea de fenomen social. Competiția de față, prin caracterul său social, sportiv și internațional este un exemplu grăitor al modului în care astfel de inițiative pot consacra fotbalul drept un vector de dezvoltare dincolo de sport. Vă rog să considerați Federația Română de Fotbal un partener totdeauna deschis și implicat înaintea unor astfel de proiecte. Împărtășim aceleași valori și principii, de dezvoltare reală, prin intermediul celor mai tinere talente, a fotbalului nostru. Și tocmai de aceea, vom fi totdeauna cu gândul, susținerea și dedicarea înspre cei care înțeleg fotbalul ca o sărbătoare”, a fost mesajul lui Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, la deschiderea competiției.

LPS 2017 Cup continuă în zilele de 7 și 8 iulie, când vor intra în competiție și grupele de copii de la Athletic Bârlad și Didi Junior Iași.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1217 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014869 (s)