sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Ludovic Orban : “Important este să-şi facă treaba.

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, liderul PNL, a declarat că între el şi premierul Florin Cîţu nu va exista "nicio fisură" .

"Important este să-şi facă treaba. Deci, noi suntem concentraţi, chiar dacă există o competiţie, cum e firesc, pentru că din patru în patru ani avem alegeri în partid, chiar dacă e o competiţie, împreună cu premierul Cîţu luăm, practic, toate deciziile importante, împreună participăm la şedinţele coaliţiei, şi între noi nu va exista nicio fisură, pentru că avem un program de guvernare care trebuie pus în practică, avem campania de vaccinare care este vitală pentru revenirea la normalitate într-un termen cât mai scurt, evident, pregătirea PNRR care reprezintă un instrument esenţial pentru relansarea economiei", a declarat Ludovic Orban, duminică, întrebat dacă deciziile de la nivel guvernamental ar putea fi afectate de competiţia internă de partid declanşată în PNL.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img