joi, 25 aprilie, 2024

Managerii estimează o creştere moderată în toate domeniile economiei, în perioada mai – iulie

Distribuie:

Publicat:

Managerii estimează o creştere a activităţii în construcţii, comerţul cu amănuntul şi servicii, o creştere moderată a numărului de salariaţi în construcţii şi servicii, precum şi o creştere a preţurilor în construcţii şi în comerţul cu amănuntul, potrivit Tendinţelor în evoluţia activităţii economice în perioada mai – iulie 2018, publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.

În cadrul anchetei de conjunctură din luna mai 2018, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +14%). Pentru activitatea de fabricare a băuturilor se va înregistra tendinţă de creştere accentuată (sold conjunctural +47%), în timp ce, pentru activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice se va înregistra scădere (sold conjunctural -27%).

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +4% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +10%).

Potrivit estimărilor din luna mai 2018, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni, creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +29%). Managerii estimează creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +9%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +18%).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +25%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere (sold conjunctural +21%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +5%). Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +28%).

Conform estimărilor din luna mai 2018, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere în următoarele trei luni (sold conjunctural +17%). În sectorul de servicii se estimează creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +7%).

Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +7%).AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img