vineri, 19 aprilie, 2024

Marea Britanie considera ca nu sunt necesare noi posturi vamale la frontiera dintre Irlanda de Nord si Irlanda, singura frontiera terestra a regatului cu UE

Distribuie:

Publicat:

Regatul Unit a anunţat miercuri că nu este necesar să înfiinţeze posturi vamale suplimentare la frontiera cu Irlanda, prezentându-şi propinerile cu privire la gestionarea acestei zone după perioada de tranziţie post-Brexit, care se încheie la sfârşitul acestui an, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Regatul Unit afirmă, în aceste prouneri, că ”în cazul în care vor exista anumite proceduri suplimentare limitate cu privire la bunuri care intră în Irlanda de Nord (…), noi intenţionăm să dedramatizăm”.

”Nu vor exista noi structuri vamale şi nu vedem necesitatea de a construi vreunele. Vom extinde însă câteva puncte de intrarea a bunurilor agroalimentare, pentru a le adapta, în funcţie de controale suplimentare” care vor fi necesare, precizează Guvernul lui Boris Johnson.

Frontiera dintre Irlanda de Nord – o provincie britanică – şi Irlanda – un stat membru al Uniunii Europene – este singura frontieră terestră între regat şi UE.

Ea a fost unul dintre principalele obstacole în cei trei ani de negocieri între Londra şi Bruxelles, în urma cărora regatul a ieşit din Uniune la 31 ianuarie.

Potrivit acordului complex al divorţului, bunurilor care provin din regat şi care tranzitează Irlanda de Nord către Irlanda sau restul UE urmează să li se aplice taxe vamale, ceea ce impune controale vamale.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img