joi, 18 aprilie, 2024

Marea Britanie va depune cererea de aderare la Parteneriatul transpacific global si progresist (CPTPP)

Distribuie:

Publicat:

Regatul Unit va solicita aderarea la acordul de liber-schimb transpacific – Parteneriatul transpacific global şi progresist (CPTPP) -, a anunţat sâmbătă Ministerul britanic al Comerţului Internaţional într-un comunicat, notează AFP preluat de agerpres.

Ministrul comerţului internaţional, Liz Truss, va cere oficial luni aderarea Regatului Unit la acest tratat de liber-schimb care reuneşte 11 ţări din zona Pacificului, printre care Australia, Canada, Chile, Japonia, Mexic şi Vietnam.
Negocierile din Londra şi partenerii din CPTPP ar urma să înceapă în acest an, a precizat ministerul britanic.

La un an după ieşirea Londrei din Uniunea Europeană, "pregătim noi parteneriate care vor aduce beneficii economice uriaşe oamenilor din Regatul Unit", a reacţionat premierul britanic, Boris Johnson.

"Solicitarea pentru a deveni prima nouă ţară care se alătură CPTPP demonstrează ambiţia noastră de a face afaceri în cele mai bune condiţii cu prietenii şi partenerii noştri din întreaga lume şi de a fi un campion fervent al comerţului liber mondial", a adăugat el.

Aderarea la tratat va oferi "oportunităţi uriaşe", a afirmat la rândul ei Liz Truss, "va însemna tarife vamale mai mici pentru constructorii de automobile şi producătorii de whisky şi un acces mai bun pentru excelenţii noştri furnizori de servicii, creând locuri de muncă de calitate şi o mai mare prosperitate pentru oamenii de aici".

CPTPP a fost lansat în 2019 pentru a elimina barierele comerciale dintre cele unsprezece ţări ale sale, care reprezintă aproape 500 de milioane de consumatori din regiunea Asia-Pacific. Obiectivul său este, de asemenea, să combată influenţa economică în creştere a Chinei.

Parteneriatul transpacific global şi progresist (CPTPP) este noua versiune a Acordului de liber-schimb transpacific (TPP) care a fost abandonat de Donald Trump imediat după instalarea sa la Casa Albă în ianuarie 2017.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img