miercuri, 24 aprilie, 2024

Marius Arcaleanu din cadrul CAS Vaslui :” sugerăm furnizorilor de servicii medicale aflați în relație contractu

Distribuie:

Publicat:

Din cauza numeroaselor sesizări primite la CAS Vaslui, legate de folosirea cardului național de asigurări sociale de sănătate, aducem la cunoștința asiguraților si furnizorilor de servicii medicale aflați în relație contractuală cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui următoarele modificări survenite în domeniul sănătății, conform Hotărârii de Guvern nr. 252/2020 art. 5, alin. (1),  pct. a și pct. b:

Pe perioada stării de urgență, serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, medicamentelele, materialele sanitare și dispozitivele medicale, se acordă și se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia (adeverința de înlocuire a cardului national de asigurări sociale de sănătate până la eliberarea cardului duplicat; adeverința de asigurat cu valabilitate de 3 luni de la data emiterii pentru persoanele care refuză cardul național din motive religioase sau de conștiință).

Totodata, se suspendă obligația transmiterii în platforma informatică a asigurărilor de sănătate (PIAS) a serviciilor medicale și a serviciilor de îngrijiri la domiciliu înregistrate off-line, precum și a dispozitivelor medicale, eliberate off-line, în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării/eliberarii acestora.

”Ținând cont de starea de urgență instituită pe teritoriul României, sugerăm furnizorilor de servicii medicale aflați în relație contractuală cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui, să respecte legislația în vigoare și să nu condiționeze acordarea serviciilor medicale de prezența cardului național de asigurări sociale de sănătate”, Președinte Director General – Arcăleanu Marius Marian.

COMUNICAT CAS VASLUI

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img