marți, 19 martie, 2024

Masinile pe motorina, in cadere libera in Romania

Distribuie:

Publicat:

 

Doar una din patru maşini noi înmatriculate pe piaţa locală mai este pe motorină, faţă de una din trei în 2018, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) şi calculelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Mai mult, dacă ponderea dieselurilor rămâne relativ constantă, motoarele pe benzină au coborât de la 70% din piaţă în 2019, la aproape 60% în primul trimestru al acestui an, arată Ziarul Financiar.

Astfel, dacă achiziţiile realizate de unele companii continuă să se îndrepte către motorizări diesel, în condiţiile în care acestea de obicei parcurg mai mulţi kilometri iar ponderea rămâne constantă, ponderea motoarelor pe benzină scade.

La nivelul primului trimestru al acestui an hibridele au reprezentat 8,4% din piaţă – luând în calcul doar maşinile full-hybrid, nu şi pe cele „mild“, în timp ce maşinile electrice (unde sunt incluse şi hibridele plug-in, adică acele maşini care pot fi încărcate cu energie electrică şi de la priză, nu doar în mers) au ajuns la peste 8% din piaţă. Pe de altă parte, în martie au revenit pe creştere maşinile pe benzină, în urcare cu 20%, în timp ce dieselurile au continuat să scadă cu 5%.

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu aproape 20% în martie faţă de perioada similară a anului trecut, la 7.861 de unităţi.

Creşterea însă vine în contextul în care luna martie din 2020 era prima afectată de lockdown din cauza pandemiei, iar din aceasta doar primele două săptămâni au fost de piaţă normală, în timp ce a doua parte a lunii a adus un blocaj în activitatea comercială.

Spre comparaţie cu martie 2019, când piaţa nu era influenţată de pandemie s-au înmatriculat 9.813 unităţi, declinul faţă de atunci fiind de 20%.

Pe primul loc în topul înmatriculărilor rămâne Dacia, dar cu o scădere a înregistrărilor de aproape 50% faţă de martie 2020, la 3.830 de unităţi. Potrivit analiştilor din piaţă, declinul unor mărci vine şi în contextul în care în decembrie s-au înmatriculat şi maşinile vândute atunci pe fondul schimbării normei de poluare. Astfel maşini care puteau fi înregistrate şi în ianuarie, februarie sau chiar martie, s-au înmatriculat din decembrie.

Pe locul secund în martie se află Ford, cu o creştere de 32%, la aproape 2.000 de unităţi în timp ce Toyota se află pe locul al treilea cu un avans de 27% la 1.900 de unităţi.

Piaţa locală a înregistrat în primul trimestru a treia cea mai mare scădere la nivel european, de aproape 26%, la 20.800 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Scăderi mai mari au fost înregistrate doar de Portugalia, de -31% şi Lituania, de -29%. Pe de altă parte, creşterea din martie a României este una mică, de 18%, faţă de media UE de 87%.

Pe de altă parte, martie 2020 a fost prima lună de lockdown în Europa de Vest, unde ţări precum Franţa sau Italia au instituit restricţii majore. În martie 2020 în România activitatea economică a fost influenţată negativ în a doua jumătate a lunii, dar chiar şi atunci showroomurile nu au fost închise cum s-a întâmplat în Vest. Dacia a înregistrat la nivel european o creştere de 7% în T1 faţă de perioada similară a anului trecut, la 89.000 de autoturisme înmatriculate, iar cota de piaţă s-a apreciat la 2,9% faţă de 2,7% în 2020. Faţă de T1/2020 Dacia are acum pe piaţă noile Sandero, Sandero Stepway şi Logan.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img