Iertarea este un act voluntar, liber, prin care nu-i mai consideram vinovati pe cei care ne-au gresit si nu ne mai simtim vinovati fata de cei carora le-am gresit. Este un proces care ne aduce libertate, adevarat fiind ca „iertand altuia, noua ne iertam“. Cand sufletul ne doare, si trupul ajunge sa sufere. Ne facem analize, cautam medicamente care blocheaza doar efectele, uitand sa mergem mai departe, spre cauza directa a suferintelor noastre. La baza multora dintre bolile pe care le traim sta lipsa iertarii. In general, acest diagnostic este privit cu reticenta. Aceasta pentru ca preferam sa ni se vorbeasca tot in limbajul corpului nostru, cu analize scrise pe hartie si cu remedii ce se gasesc aliniate, frumos si la indemana, in numeroasele farmacii care promit raspunsuri simple, cumparate cu bani. Si pentru ca nu dorim sa credem ca o durere atat de concreta sau o stare de rau localizata in orice parte a corpului nostru poate avea o cauza aparent abstracta si nedozabila in laboratoarele de analiza. Pastram in noi resentimente vechi, dureri neiertate, efectul acestora in suflet fiind asemanator otravurilor, care mai apoi se manifesta in bolile trupului. Iertarea este un tratament, pentru ca ne elibereaza de sentimentele sau emotiile negative care intretin durerea si prin aceasta poate vindeca. Atunci cand nu iertam, pastram manie ascunsa in „tinerea de minte a raului“, amaraciune, autocompatimire. Ne baricadam in noi insine dupa zidurile de durere care nu dispar doar intorcandu-ne privirea de la ele.
A ierta nu inseamna a scuza
Exista o dificultate, uneori insurmontabila, in a ierta greselile altora si, poate mai mult decat atat, in a ne ierta pe noi insine. O incapacitate de a vedea dincolo de momentul actual si de a plasa lucrurile intr-un cadru mai larg de semnificatii si valori. Fara sa stim, acest mod de a ne raporta este cauza care ne duce catre bolile din care apoi cautam cu neliniste sa scapam. Remediile facile sunt primele alese si uneori a afirma ca simptomele concrete de boala ar putea fi indepartate numai prin modificarea atitudinii noastre pare a fi o simpla afirmatie fara acoperire. Initial, a simti furie intensa sau manie pentru o nedreptate traita este o reactie sanatoasa, fireasca si uneori salvatoare. Ceea ce ne imbolnaveste este transformarea acestor sentimente in ura sau in dorinta de razbunare, care ne paraziteaza si se hranesc din energia sufletului nostru. E nevoie de timp pentru a ierta. E nevoie de rabdare cu noi, pentru a nu ne pierde pe acest drum, fie in uitarea raului care este doar o ascundere a unei rani ce va iesi iar la suprafata, fie pentru a ne desprinde de gandurile si scenariile in care noi ne facem dreptate, despre care gresit si inutil credem ca va vindeca durerea pe care o traim. A ierta nu inseamna a scuza sau a scoate de sub orice responsabilitate pe cel care a gresit fata de noi sau chiar pe noi insine. Nici o vina, fie si una explicabila, nu este, in sine, scuzabila. Ea poate fi doar iertata, fara a exclude dreptatea sau a anula consecintele faptelor traite. Este esentiala intelegerea faptului ca iertarea nu este un act de dreptate, ci o fapta de iubire care il poate reabilita pe cel vinovat si elibera pe noi insine. Aceasta inseamna a nu-l confunda pe raufacator cu fapta sa, ci a uri pacatul, iubindu-l pe pacatos. Fiind o lucrare a iubirii, persoana care iarta trebuie sa-si asume liber alegerea pe care a facut-o, fara a pretinde ceva de la cel pe care il iarta, pentru ca iertarea se da, se cere, dar nu se pretinde. Este un act al celui ce iarta fara a avea legatura cu cel iertat, cu aprobarea, comportamentul sau reactiile acestuia. De asemenea, nu implica in mod obligatoriu reluarea relatiei.
Puterea iertarii se manifesta in noi vindecator
Si totusi, de atatea ori ne este greu, chiar imposibil sa iertam, desi simtim ca asta ne-ar usura, ca ne-ar elibera de sentimentele grele care ne tin prizonieri in lanturile de durere, desi dorim sa mergem mai departe, sa ne bucuram, sa avem iar incredere. Chiar daca alegem sa privim din perspectiva celui care ne-a ranit si, astfel, ne vine greu „sa ridicam piatra“, uneori chiar nu putem ierta. Dar, rememorand cu sinceritate trecutul, putem gasi momente in care ne-a fost cel mai greu sa ne iertam pe noi insine, decat pe altcineva. Acest fapt ne poate da un indiciu despre cine este judecatorul cel mai aspru al vietii noastre, despre lipsa cronica de iubire si despre neacceptarea personala care formeaza ziduri in fata bucuriei dupa care tanjim.
Un ajutor ar fi sa privim iertarea ca pe un dar divin, unul care, desi il facem altuia sau noua, este mereu ceva care ni s-a oferit inainte, ca de fapt fiecare lucru din viata noastra. Daca am invata sa privim ce traim din perspectiva unui dar din iubire, suferintele sufletului ar fi mai scurte si noi am putea sa traim mai frumos si mai liber. Cand iertam, se intampla cu adevarat ceva extraordinar, dar cu noi, nu cu cel iertat. Acesta poate constientiza si el minunea si isi poate schimba atitudinea sau comportamentul, dar puterea iertarii se manifesta in noi. Pe noi ne vindeca, noua ne da pacea, noua ne da puterea sa ne rugam pentru celalalt si sa lasam loc ca vindecarea sa se produca, recuperand astfel partile din noi, blocate in conflict si neacceptare.
