News Flash:

Mercedes-Benz furat din Marea Britanie, retinut la Albița

19 Iulie 2021
683 Vizualizari | 0 Comentarii
4da2d84a a517 4616 8c15 3ddeb7ab9a7a jfif

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Mercedes-Benz, care figura în bazele de date ca fiind furat din Marea Britanie.

În data de 19 iulie, în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetățean român, în vârstă de 43 de ani, care conducea un  autoturism marca Mercedes-Benz.

„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat din Marea Britanie. „declara Irina Mirica din cadrul al S.T.P.F. Vaslui

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat  autoturismul în cauză din Marea Britanie, dintr-un parc auto, în sistem rate și că nu a reușit să achite valoarea integrală a autoturismului, fiind restant la plata ratelor.

 Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 63.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1088 (s) | 23 queries | Mysql time :0.029942 (s)