joi, 25 aprilie, 2024

Mesaj de o DURITATE imensa pentru Occident! Un fost ministru rupe tacerea: ”M-am saturat si de lectii de toleranta din partea celor carora cei tolerati le omoara copiii pe la concerte”

Distribuie:

Publicat:

Un fost ministru al Educatiei rupe tacerea! Daniel Funeriu, in prezent ocupand un post diplomatic al UE la Chisinau, ataca dur, intr-o postare pe o retea de socializare, Occidentul. Fostul ministru, spune ca nu sufera de romanocentrism, sau vreun complex cultural, dar este revoltat de modul in care massmedia din Franta, si nu numai, ii trateaza pe romani. Acesta spune ca, intr-un viitor nu tocmai indepartat s-ar putea sa se simta discriminat pentru ca este heterosexual, alb si crestin. In continuare vom reda, integral, scrisoarea manifest a lui Daniel Funeriu. 

"Sa fie clar: nu sufar de romanocentrism, nu sufar de vreun complex cultural si nici nu am fost vreodata discriminat, cu toate ca fiind barbat crestin alb heterosexual probabil o sa fiu in curand. Dar sunt revoltat de modul in care media franceza si organizatorii de la Roland Garros trateaza orice are a face cu jucatoarele noastre. M-am saturat si de "umoristii francezi" gen Djamel Debbouze care fac misto de "cersetorii romani" din metrou, m-am saturat de presa franceza care mentioneaza nationalitatea infractorilor NUMAI cand e vorba de romani, m-am saturat de "politicienii" de doi bani din Franta, incepand cu pigmeul intelectual Valls si terminand cu constipatul Dupont-Aignan care tac las cand e vorba de suburbii islamizate in care nici politia nu are curajul sa intre, dar urla de mama focului cand vine vorba de 10 romi. M-am saturat ca fiica mea sa fie intrebata la scoala daca in Romania nu ii e frica sa mearga pe strada, m-am saturat ca din orice sa fii tratat de rasist dar daca esti roman e OK sa fii suspect din prima secunda, m-am saturat ca firmele de lux franceze care produc in Romania si ascund acest lucru pentru ca "nu da bine" la marketing. M-am saturat ca medicii nostri, fara de care spitalele frantuzesti s-ar goli instantaneu sa fie tratati ca niste felceri (a propos, impreuna cu Raed l-am pus cu botul pe labe pe seful colegiului medicilor din Franta venit sa ne dea lectii in 2012).

M-am saturat sa fim tratati de tara corupta de tara afacerii Urba, a diamantelor centrafricane, a finantarii libiene, de tara cu doi premieri si un presedinte condamnati penal. M-am saturat ca sigurii cu care francezii si nemtii au o problema cand vine vorba de muncitori straini sunt romanii si polonezii, ale caror sotii nu stau acasa si fac 6 copiii pentru a trai din ajutoare sociale, ci muncesc cot la cot. Cred ca a venit momentul unei diplomatii asertive, chair agresive pe aceasta tematica, cred ca a venit momentul sa le spunem si francezilor, si englezilor, si nemtilor si austriecilor: babaeti, stop. Stop cu modul superior in care ii tratati pe romani, vedeti-va de adevaratele voastre probleme, pentru ca voi, impreuna, ati dominat acum 100 de ani jumatate din glob, or acum nu sunteti capabili sa gestionati 20.000 de romi europeni? Eu unul nu as ezita sa o fac "the hard way": vreau urgent reclama pozitiva pentru Romania, daca nu va mai trimit un milion de familii traditionale (asta e o gluma doar pe jumatate). Si nu ma luati cu " la noi e libertatea presei si politicul nu poate sa spuna presei ce sa scrie" ca stiu bine cum merge treaba pe la voi. M-am saturat si de autoflagelari gen "cu asa politicieni prosti normal ca suntem tratati prost", sa vedeti ce destepti sunt politicienii lor, pe care ii cunosc prea bine: ii bateam pe in liceu pe la olispiade unde ii prindeam. M-am saturat si de jurnalisti de origine romana de la mari cotidiene franceze care exagereaza in criticile lor doar pentru a trece ecranul, m-am saturat si de lectii de toleranta din partea celor carora cei tolerati le omoara copiii pe la concerte", scrie Funeriu pe Facebook.

"PS: un foarte bun prieten suedez imi reprosa acum cativa ani ca sunt multi cersetori romi in Suedia. "E interzis cersitul in Suedia", il intreb eu. "Nu" imi raspunde el… Deci rezolvati-va problema baieti.

PPS: ah, si inca o chestie: nu va mai legati de prostia Vioricai. Cea a lui May e infinit mai periculoasa pentru ca este aparent sustinuta cu argumente. De prostia Vioricai iti vina sa razi. De cea a lui May si Trudeau iti e teama daca esti cu capul pe umeri", mai adauga fostul ministru.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img