joi, 28 martie, 2024

Mesajul deputatului vasluian Eduard Andrei Popica: “masurile sociale si economice venite in sprijinul vasluienilor vor produce efect incepand cu data de 1 iulie “

Distribuie:

Publicat:

“Dragi vasluieni,

Partidul Social Democrat vine cu noi măsuri sociale și economice, prin programul intitulat “Sprijin pentru România”. Astfel, incepand cu 1 Iulie a.c. masurile programului vor produce efect, iar valoarea acestora este de 1,1 miliarde de euro.

Prin urmare, din punct de vedere social, programul prevede:

Amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă.

Acordarea unui sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public.

Acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei.

Totodata vor fi luate măsuri pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public, astfel:

Diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10%, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile și asistența socială.

Suspendarea angajărilor la stat începând cu 1 iulie.

Creșterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei.

Accelerarea absorbției fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR.”

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img