News Flash:

Mexicul va creea o Garda Nationala pentru a combate traficul de droguri

7 Martie 2019
716 Vizualizari | 0 Comentarii
media 153042905961062600

Mexicul a aprobat miercuri un amendament constituţional vizând crearea unei Gărzi naţionale, o propunere controversată a preşedintelui Andres Manuel Lopez Obrador vizând combaterea violenţelor legate de traficul cu droguri, fenomen care afectează ţara, relatează AFP preluată de Agerpres.


Reforma, care a fost deja adoptată aproape în unanimitate în ambele camere ale Congresului, a fost ratificată de mai mult de jumătate din legislaturile celor 32 de state mexicane, fiind ultimul obstacol constituţional pentru punerea în aplicare a acestei măsuri. 

"Un număr de 17 state au aprobat crearea Gărzii naţionale", a salutat pe Twitter preşedintele Senatului, Marti Batres, din partea partidului Morena, la putere. 

De îndată ce parlamentele din celelalte statele rămase se vor exprima în legătură cu această reformă - ceea ce este o formalitate - Congresul federal o va publica în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare. 

Cu toate acestea, propunerea lui Lopez Obrador a fost criticată puternic de grupurile pentru apărarea drepturilor omului care se tem de o militarizare permanentă a ţării. 

Experţi au reamintit, de asemenea, că ţara a suferit o explozie de violenţe şi încălcări ale drepturilor omului după desfăşurarea armatei în 2006 în lupta împotriva cartelurilor puternice ale drogurilor. 

Versiunea finală a textului a fost modificată pentru a limita rolul armatei în Garda naţională, plasând-o sub autoritatea Ministerului Securităţii şi nu sub cea a Ministerului Apărării. 

Lopez Obrador a promis în timpul campaniei prezidenţiale că va trimite soldaţii în cazărmi, înainte de a reveni asupra deciziei odată cu sosirea la putere, având în vedere că forţele de poliţie mexicane nu au reuşit să lupte singure împotriva crimei organizate. 

Experţii consideră că strategia militară a dus la fragmentarea grupurilor criminale în celule infracţionale mai mici şi adesea foarte violente. 

De la lansarea acestui război împotriva traficului cu narcotice de către guvernul lui Felipe Calderon (2006-2012), aproape 250.000 de decese au fost înregistrate în ţară, iar anul trecut s-a înregistrat cifra record de 33.334 de omucideri. 

În 2014, fostul preşedinte Enrique Pena Nieto a creat o forţă de jandarmerie după modelul celor existente în Franţa, Columbia şi Chile, fără a obţine totuşi rezultate convingătoare pe teren.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0798 (s) | 23 queries | Mysql time :0.031474 (s)