joi, 25 aprilie, 2024

Ministerul Finantelor a atras 201 milioane de lei de la banci

Distribuie:

Publicat:

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 201 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 122 de luni, la un randament mediu de 3,94% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR), anunță AGERPRES.

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 300 de milioane de lei, iar băncile au subscris 334 milioane de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 45 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în luna august 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 3,45 de miliarde de lei, din care 3 miliarde de lei prin opt emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 450 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma, mai mică faţă de cele 5,3 miliarde de lei programate în iulie, va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img