vineri, 29 martie, 2024

Ministerul pentru Mediul de Afaceri incurajeaza firmele de IT romanesti sa investeasca in piata americana

Distribuie:

Publicat:

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) va organiza, în luna iunie, o misiune economică în San Francisco în domeniul IT, în marja Summit-ului pentru Investiţii SelectUSA, a anunţat secretarul de stat Paula Pîrvănescu, în cadrul unui eveniment organizat marţi la Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), potrivit agerpres.ro.

"Dorim să valorificăm prezenţa României la SelectUSA şi în acest an, iar domeniul IT&C reprezintă unul dintre cele mai competitive domenii ale economiei româneşti, fiind totodată şi unul foarte solicitat de mediul de afaceri", a transmis oficialul MMACA participanţilor la reuniune.

Potrivit unui comunicat al MMACA, summitul de Investiţii SelectUSA se va desfăşura în perioada 10 – 12 iunie 2019, la Washington DC, şi este cel mai important eveniment dedicat investiţiilor organizat anual în SUA.

"Prezenţa delegaţiei României la SelectUSA a fost discutată de secretarul de stat Paula Pîrvănescu şi în cadrul unei întrevederi cu Blake Murray, International Trade Specialist în cadrul Departamentului de Comerţ al SUA", se mai spune în comunicat.

Conform sursei citate, iniţiativa reprezintă "un follow-up al participării româneşti" la ediţia din 2018 a evenimentului, când delegaţia oamenilor de afaceri români a fost cea mai mare din Europa şi a cincea din lume, ca dimensiune.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat sprijină companiile româneşti cu potenţial de internaţionalizare şi vine în întâmpinarea interesului lor pentru piaţa americană prin organizarea misiunii economice în San Francisco, se precizează în documentul citat.

"Această misiune le va oferi participanţilor oportunitatea să exploreze pieţe externe, să iniţieze parteneriate de succes cu companii americane şi să faciliteze pătrunderea pe noi pieţe a produselor româneşti", a subliniat secretarul de stat în MMACA, la evenimentul organizat de CCIR, în parteneriat cu Serviciul Comercial din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti şi Amcham România.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img