miercuri, 24 aprilie, 2024

Ministerului Transportului: ‘Lucrările la Podul peste Dunăre de la Brăila înregistrează un progres de 14,5%’

Distribuie:

Publicat:

Lucrările la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila sunt realizate în proporţie de 14,51%, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Transportului, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC), potrivit Agerpres.

"Suntem bucuroşi să constatăm că, la o lună de zile de când am vizitat şantierul podului peste Dunăre, avem un progres fizic evident în raport cu ce am văzut la ultima vizită. Podul peste Dunăre de la Brăila este de departe cel mai important obiectiv de investiţii de infrastructură rutieră din regiune. Este centrul politicilor de dezvoltare a infrastructurii rutiere din această zonă. Atunci am dat o veste bună românilor şi în special acestei regiuni arătând toate proiectele pe care noi le-am semnat în acest an. Astăzi ne-am întors tot cu veşti bune! După această întâlnire ne vom deplasa la Isaccea unde vom discuta despre dezvoltarea porturilor dunărene, despre dezvoltarea Portului Isaccea sau a Portului Tulcea. Vom semna contractul de finanţare pentru modernizarea Portului Tulcea, iar mai târziu, la Prefectură, vom semna contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru obiectivul rămas nesemnat din tot ce înseamnă drumuri expres, drumuri care vor conecta podul de cele două reţele principale de transport, Coridorul 4 Constanţa-Nădlac şi Coridorul 9 Ploieşti-Siret (…) Am plătit deja 55 de milioane de lei. Mai avem un certificat de plată de 44 de milioane. În ceea ce priveşte exproprierile care mai sunt de făcut, avem deja pe circuitul de avizare hotărârea de guvern care va rezolva acest lucru", a declarat ministrul Transporturilor Lucian Bode, în timpul vizitei efectuate, împreună cu prim-ministrul Ludovic Orban, reprezentanţii autorităţilor locale şi ai managementului CNAIR pe şantierul investiţiei.

Acest obiectiv de infrastructură este realizat de Asocierea Astaldi S.P. A- IHI Infrastructure System Co. Ltd.

Potrivit comunicatului citat, discuţiile s-au concentrat pe soluţiile necesare pentru accelerarea emiterii avizelor/autorizaţiilor necesare, astfel încât graficul de lucru asumat de către antreprenor să fie respectat. În acest sens, au fost date asigurări antreprenorului că tot ce ţine de procedurile de emitere a diverselor avize/autorizaţii se va face cu celeritate, în conformitate cu dispoziţiile legale.

Totodată, oficialii guvernamentali au apreciat ritmul de realizare al lucrărilor, în prezent înregistrându-se un progres fizic de 14,51% pentru întreaga lucrare, iar pentru secţiunea II de 20,35%, în condiţiile unui progres financiar de 26,54%.

Oficiali au continuat vizita la Portul Isaccea, obiectiv pentru care în luna aprilie 2020 a fost semnat contractul pentru reabilitare şi modernizare infrastructură portuară.

În acest caz, rezultatele aşteptate în urma implementării proiectului sunt creşterea cu 100% a volumului de mărfuri transportat in portul Isaccea, prin: modernizarea şi reabilitarea infrastructurii portuare – danele 1-3 şi 4-5; îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre, prin realizarea de lucrări de dragaj în zona portului Isaccea; dezvoltarea serviciilor oferite navelor prin extinderea reţelelor de utilităţi şi dotarea cu hidranţi şi prize de cheu pentru alimentarea cu apă potabilă şi energie electrică a navelor acostate la cheu.

Valoarea totală a proiectului, al cărui termen de finalizare este luna decembrie 2022, este de 18,1 milioane de lei, iar cuantumul eligibil, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, este de 15,2 milioane de lei.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img