miercuri, 24 aprilie, 2024

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, la târgul ‘Stâne, Gusturi şi Tradiţii româneşti’: ‘Trebuie să fim mereu alături de acest sector’

Distribuie:

Publicat:

Toate formele de sprijin pe care le-am dat sunt superioare anilor trecuţi, iar anul viitor sprijinul cuplat în sectorul zootehnic este mai mare decât anul acesta, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la târgul "Stâne, Gusturi şi Tradiţii româneşti".

"Şi eu doresc să fie şi mai mulţi bani în sectorul acesta, facem acest efort, însă îi asigur pe fermieri că anul viitor sprijinul cuplat este mai mare decât anul acesta şi toate formele de sprijin pe care le-am dat sunt superioare anilor trecuţi, conştienţi fiind de faptul că trebuie să fim mereu alături de acest sector şi nu numai în interesul statal ci şi în dorinţa de a fi bine pentru toţi şi pentru fiecare în parte", a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, la târgul "Stâne, Gusturi şi Tradiţii româneşti", potrivit Agerpres.

El a dat asigurări fermierilor că subvenţiile vor fi în continuare date la timp, pentru toate sectoarele de activitate.

Întrebat cum pot fi ajutaţi producătorii să ajungă în magazine pentru a avea o expunere mai mare, în condiţiile în care România exportă foarte multe ovine, şeful MADR a răspuns că va folosi "orice cale, orice instrument" pentru a dezvolta sectorul şi a le da cale liberă fermierilor pentru a-şi valorifica produsele pe care le obţin în ferme.

Continuarea pe stiriepsurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img