vineri, 26 aprilie, 2024

Ministrul Citu anunta sfarsitul PSD: Au distrus economia prin cresterea salariilor si a ajutoarelor sociale

Distribuie:

Publicat:

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, acuză PSD că a distrus economia, pentru că a luat măsuri care au dus la creșterea deficitului bugetar în timpul creșterii economice. Cîțu reproșează PSD creșterea salariilor și a ajutoarelor sociale și diminuarea investițiilor. Ministrul susține că România a fost singura țară din UE în care a crescut deficitul bugetar în ultimii ani. Din acest motiv, liberalul afirmă că la viitoarele alegeri PNL va „scăpa România de PSD”.

„#RomaniaFaraPSD – mai este putin.

În perioada 2017-2019 PSD a DUBLAT deficitul bugetar. Un gest criminal pentru că atunci eram în perioada de creștere economică peste potențial.

Romania era SINGURA țară din UE unde creștea defcitul de la un al altul, avea cel mai mare deficit bugetar și cea mai mare inflație. Așa au distrus socialiștii, alaturi de lacheii lor din Parlament, Romania.

În tot acest timp aproape jumătate din țările membre UE aveau SURPLUS bugetar și TOATE reduceau deficitul de la un an la altul.

Iresponsabilitatea găștii lui Drangnea susținută de Calin Popescu Tariceanu și alții era evidenta și am semnalat-o din primul moment. În FIECARE an, fară excepție, au TĂIAT banii de la investiții pentru a creste chetleuielile neproductive și a umple buzunarele baronilor locali.

Guvernarea Dragnea-Tariceanu a votat legi fară sursa de finanțare care au dus cheltuielile cu salarii și ajutoare sociale la peste 80% din venituri fiscale + contribuții!!! Asta a fost guvernarea socialistă.

Tot grupul infracțional condus de cei doi a votat TVA defalcat care a bulversat tot sistemul economic, OUG 114 care SUPRATAXA TOATĂ economia, suprataxarea contractelor part time (adică te impozitau chiar daca nu lucrai) , supraacciza la combustibil care a dus la EXPLOZIA prețului la combustibil și implicit a inflației în economie.

Aceștia sunt cei care acum țipă și sunt disperați. Au distrus economia și stiu că vine nota de plata la alegerile locale și parlamentare.

O mare parte din măgăriile pe care le-au adoptat le-am corectat deja de la începutul anului. Le vom corecta și pe restul în perioada care urmează.

Dar cel mai important lucru este să scăpam Romania de PSD și lacheii lor din Parlament”, scrie Cîțu pe Facebook.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img