joi, 28 martie, 2024

Ministrul Educaţiei – Referitor la importanţa angajărilor în sistemul naţional de educaţie, se impun o serie de precizări:

Distribuie:

Publicat:

1. Într-un context în care Guvernul trebuie mai mult decât oricând să gestioneze responsabil resursele ţării în încercarea de a genera creştere economică, managementul cheltuielilor publice reprezintă o prioritate. Însă, pe de altă parte, suntem cu toţii conştienţi că educaţia de calitate depinde de existenţa, stabilitatea şi motivaţia resursei umane. Copiii noştri au nevoie să se pregătească cu oameni care îşi doresc sa facă acest lucru într-un cadru pe care noile legi ale
educaţiei îl vor asigura în spiritul unei necesare reforme reale. Acesta este contextul general în care Guvernul a adoptat vineri, 15 iulie, ordonanţa de urgenţă prin care se permit angajări în sistemul naţional de învăţământ.

2. Restricţiile de angajare sunt prevăzute prin OUG 80 până la 31 decembrie 2022 pentru diminuarea cheltuielilor bugetare acolo unde este posibil.

3. Prin ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern vineri, 15 iulie, la propunerea Ministerului Educaţiei nu "se dă liber" la angajări nejustificate! Textul OUG precizează: "Prin excepţie de la prevederile alin.(1), prin memorandum iniţiat de Ministerul Educaţiei şi aprobat în şedinţă de Guvern, se poate aproba organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare şi nedidactice, precum şi a funcţiilor de conducere, vacante sau temporar
vacante din unităţile de învăţământ". Ministerul Educaţiei este în proces de analiză a solicitărilor motivate de asigurare a resursei umane în educaţie.

4. Sunt absolvenţi de învăţământ superior (promoţia 2022) care doresc să se îndrepte către o carieră didactică. Mulţi dintre aceştia nu au reuşit să finalizeze până acum procedurile pentru înscrierea la concurs. Ar fi, oare, mai bine să rămână până anul viitor fără un loc de muncă în condiţiile în care este nevoie de profesori în şcolile româneşti?

5. Titularizarea (angajarea pe durată nedeterminată), dar şi angajarea cadrelor didactice pe durată determinată trebuie să se facă înainte de începerea anului şcolar, în data de 5 septembrie. Dacă nu angajăm, cine ar intra la clasă, începând cu 5 septembrie? Sau nu mai derulăm proces didactic?

6. Concursul de directori – Runda a 3-a (20% din posturile de director şi director adjunct nu sunt ocupate prin concurs). Vrem sau nu vrem să ne îndreptăm către profesionalizarea managementului şcolilor?

7. În sistemul de educaţie apar înainte de începerea, dar şi în timpul anului şcolar/universitar, situaţii de tipul concediilor fără plată din motive personale sau pentru studii/concediilor de îngrijire a copiilor, numiri prin detaşare în funcţii de conducere, îndrumare şi control, dar şi situaţii generate de finalizarea înscrierilor la clasa pregătitoare sau în grădiniţe şi de preluarea creşelor în sistemul de educaţie începând cu 1 septembrie 2022, precum şi alte situaţii (demisii, pensionări anticipate, pensionări pe caz de boală, decese titulari). Acestora li se adaugă posturi unice în şcoli
şi grădiniţe care se vacantează prin pensionare în lunile Iulie-august, spre exemplu. Activităţile
corespunzătoare acestor posturi cum ar putea fi acoperite în interesul superior al copiilor/elevilor?

8. Este foarte probabil/personal sunt convins că anul acesta se vor adopta legile educaţiei! Pentru reforma în educaţie, resursa umană este esenţială! Adoptarea legilor educaţiei ar însemna să facem paşi importanţi către ce ne dorim în educaţie. Or, imediat după adoptarea legilor, ar însemna să facem tot atâţia paşi înapoi – prin blocarea recrutării de resursa umană într-un sistem care suferă de mult timp de lipsa unei resurse umane calificate.

9. Guvernul a înţeles atât specificul, cât şi importanţa educaţiei pentru societatea românească, iar acest lucru este unul foarte bun! Este un lucru care ne dă speranţa că legile educaţiei vor putea fi implementate cu succes, după adoptare!

10. Deoarece noile legi ale educaţiei răspund nevoilor educaţionale, socio-emoţionale, de incluziune şcolară si socială, de atingere şi valorizare a potenţialului maxim de către fiecare copil în parte, respectându-i-se particularităţile de vârstă şi individuale, confortul şi siguranţa în spaţiul şcolar, noi, decidenţii, trebuie să le oferim dascălilor un statut demn al profesiei lor, o salarizare motivantă şi contexte de progres profesional.

Sorin Mihai CÎMPEANU,
Ministrul Educaţiei

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img