joi, 28 martie, 2024

Ministrul german al Economiei: ‘Germania trebuie să fie conştientă de posibilitatea ca Rusia să suspende livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1’

Distribuie:

Publicat:

Germania ar trebui să fie conştientă de posibilitatea ca Rusia să continue să suspende livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1 dincolo de oprirea planificată pentru întreţinere luna aceasta, a declarat sâmbătă ministrul Economiei Robert Habeck, transmite Reuters.

Ar putea fi un pas raţional al Moscovei de a reduce în continuare sau de a opri complet livrările de gaze naturale şi s-ar potrivi unui model de acţiuni de până acum pentru a încerca să destabilizeze Europa, a spus acesta.

”Vedeţi un model şi asta poate duce la acest scenariu”, a declarat Habeck pentru săptămânalul Die Zeit într-un interviu transmis pe internet, potrivit News.ro.

"Acest lucru ar putea fi raţional, pentru a menţine preţurile generale şi preţurile la energie ridicate în Germania şi pentru a distruge unitatea şi solidaritatea în ţară. Nimeni care gândeşte normal nu poate exclude acest lucru în acest moment", a spus ministrul.

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img