vineri, 26 aprilie, 2024

Mircea Geoană avertizează: ‘Retorica nucleară la care recurge președintele Putin este periculoasă și nesăbuită’

Distribuie:

Publicat:

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, scrie pe pagina sa de Facebook că la nivelul Alianței s-a luat în calcul scenariul în care retorica Kremlinului va escalada. „Rămânem calmi și continuăm să oferim sprijin Ucrainei”, a spus Geoană.

„Discursul președintelui Putin marchează, în mod clar, o escaladare a retoricii politice a Kremlinului, dar nu este o surpriză”, scrie Mircea Geoană.

La nivelul conducerii Alianței Nord-Atlantice, mai spune secretarul general adjunct al NATO, s-a luat în calcul acest scenariu „și suntem pe deplin pregătiți. De aceea, rămânem calmi și continuăm să oferim sprijin Ucrainei”.

Potrivit lui Geoană, discursul președintelui Putin „demonstrează, în primul rând, că războiul nu decurge conform planurilor Moscovei. Acesta a făcut o mare greșeală de calcul – a crezut că poate prelua controlul Ucrainei în câteva zile. Însă ofensiva rusă a fost oprită de forțele ucrainene și acum, de fapt, ucrainenii au reușit să elibereze parte din teritoriul pe care forțele ruse îl ocupaseră în primele luni ale războiului”.

Potrivit lui Geoană, pentru orice mobilizare care se va adăuga la numărul de trupe și forțe pe care Federația Rusă le are deja în teatru va fi nevoie de timp considerabil și de echipament. ”Iar din ceea ce am văzut până acum, trupele rusești sunt echipate modest, sunt deficitare în termeni de logistică militară, iar comanda și controlul adecvate sunt extrem de rudimentare, având rezultate slabe”, remarcă oficialul.

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img