vineri, 19 aprilie, 2024

Miscare pentru sanatate: exercitii care pot fi facute acasa

Distribuie:

Publicat:

Sportul şi alimentaţia sănătoasă sunt cheia longevităţii, nu mai este un secret pentru nimeni. 

Dar dacă în privinţa alimentelor suntem din ce în ce mai atenţi, nu acelaşi lucru poate fi spus despre mişcare.

Mai ales în contextul pandemiei de coronavirus, care ne-a adus pe mulţi dintre noi în situaţia de a lucra de acasă, am fost nevoiţi să ne găsim ambiţia de a face mişcare în confortul propriei case.

Lucru deloc uşor, având în vedere că suntem tentaţi să lenevim în pat după ce scăpăm de cele 8 ore de muncă pe scaun, în faţa unui calculator. Însă tocmai această leneveală este cauza durerilor de spate de care mulţi dintre noi ne plângem în această perioadă.

Cu o „pastilă de mişcare” zilnică, această problemă poate fi evitată! Iar efectele benefice vor fi resimţite şi la nivel psihic. Studiile arată că sportul ajută la sporirea producţiei de endorfine, hormoni ai fericirii, care contribuie la starea noastră de bine.

Primul pas e cel mai greu

Până să eliberăm endorfinele prin mişcare, trebuie să luptăm însă cu încăpăţânatul creier, care ne spune constant „conservă-ţi energia”.

De fapt, de la creier porneşte totul. Câtă vreme nu suntem împăcaţi cu sinele nostru, creierul va fi mereu împotriva oricărui demers am vrea să întreprindem.

Vestea bună este că putem să ne convingem pe noi înşine că mişcarea este sănătate curată, prin exerciţii simple, care nu ne solicită atât de mult pe cât ne-am aştepta, dar ale căror beneficii se fac simţite aproape instant.

Începe ziua cu Salutul Soarelui

Să luăm ca exemplu Salutul Soarelui, sesiunea matinală de yoga care îţi dezmorţeşte tot corpul şi îţi conferă atât de necesara energie să porneşti şi să reuşeşti să duci la bun sfârşit taskurile de la birou.

Sesiunea de exerciţii nu durează mai mult de 15 minute şi oricine poate face aceste mişcări, chiar şi cei mai sedentari dintre noi.

Un alt avantaj este că aceste exerciţii de yoga pot fi făcute în intimitatea casei, în hainele cele mai confortabile pe care le avem, fără să fim supuşi ochilor critici care, într-o sală de sport, ne pot intimida.

Salutul Soarelui sau Suria Namaskar este un antrenament benefic sistemului cardiovascular, dar ajută şi la instalarea stării de bine, de relaxare, fiind o bună oportunitate de meditaţie.

De asemenea, cele 12 secvenţe de yoga care compun Salutul Soarelui ajută la oxigenarea sângelui, ventilează profund plămânii şi ajută la eliminarea dioxidului de carbon, tonifică şi relaxează musculatura, ameliorează durerile coloanei vertebrale şi „antrenează” articulaţiile.

Există mai multe variante ale Salutului Soarelui. Mai jos poţi vedea una dintre aceste variante.

CONTINUAREA PE CSID.RO

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img