miercuri, 17 aprilie, 2024

Momentul in care Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn

Distribuie:

Publicat:

Momentul in care Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn. Pe 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă a Ţării Româneşti se pronunţa pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza. Acest lucru a precedat unirea de fapt a Principatelor Moldovei şi Valahiei.

În textul Convenţiei nu se stipula că domnii aleşi în cele două Principate să fie persoane separate. Conducătorii luptei naţionale au decis că alesul Moldovei să fie desemnat şi în Ţara Românească.

Adunarea electivă a Ţării Româneşti era însă dominată de conservatori. Aceştia deţineau 46 din cele 72 mandate.

În această situaţie, liberalii radicali au iniţiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitaţie în rândul populaţiei Capitalei şi al ţăranilor din împrejurimi.

Momentul in care Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn

O mulţime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunării. Tribunul I.G. Valentineanu nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră şi să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei”.

Într-o şedinţă secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza. Aceasta a fost acceptată în unanimitate. Astfel s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Romane.

Într-o dimineaţă – Nicolae Grigorescu îi relatează lui A. Vlahuţă – “ne vine vestea că s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele.

Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi fuga la târg. Atunci am văzut eu ce va să zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau horă în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da’ unde mai sta cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie.”

Ministrul de externe al Franţei. L. Kossuth scria: „un astfel de spirit e necesar ca un popor să întemeieze o patrie sau, dacă a pierdut-o, să şi-o recâştige”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img