marți, 19 martie, 2024

Mosii de Iarna sau Sambata Mortilor

Distribuie:

Publicat:

Chiar dacă în acest an cade la început de primăvară, ,,Sâmbăta Moşilor de Iarnă” prima dintre cele şapte sâmbete ale morţilor din an, sărbătoare ce cade înaintea lăsata secului de carne pentru Postul Mare în care în toate bisericile ortodoxe se pomenesc pe toţi cei care au trecut pragul lumii de dincolo. De astăzi se încep pregătirile pentru intrarea în Postul dinaintea Învierea Domnului. Mai găsim alături de Moşii de Iarnă, Moşii de Vară în sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt şi Moşii de Toamnă în prima sâmbătă a lunii noiembrie.

          Rudele decedaţilor merg la cimitir unde împodobesc mormintele cu flori, aprind lumânări şi tămâie, împart colivă şi pachete cu alimentele preferate de defunct, alimente ce au fost în prealabil sfinţite la slujba de pomenire de la biserică.

          De Moşii de Iarnă, de regulă, se dau de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci şi fructe împreună cu două lumânări, care au rolul de a lumina calea şi de a încălzi sufletele răposaţilor. În trecut, fiecare săteancă cu frică de Dumnezeu, ducea şi lăsa la biserică un colac, o lumânare şi o sticlă de vin şi lăsa un vas plin cu făină albă de bună calitate, ,,cât pentru o prescură”, şi şapte sau cinci ouă, iar la ultima pomenire, colac, vin şi lumânare.

          De „Moşi“ pot fi pomeniţi doar cei care au trăit în armonie cu rânduielile bisericeşti. Nu pot fi pomeniţi sinucigaşii, pentru că prin fapta lor, au refuzat darul vieţii primit de la Dumnezeu.

          Bătrânii satului îşi amintesc ca Moşilor de iarnă erau numiţi Moşii de piftii sau sâmbăta piftiilor. Este singura zi în care se mănâncă răcitură sau piftie. Cele rămase pe a doua zi erau aruncate sau oferite ca hrană porcilor pentru a nu se îmbolnăvi de friguri, pe timpul verii, toţi cei din casă.

          În fiecare anotimp avem câte o sărbătoare în care cinstim pe cei adormiţi pe lângă „Moşii de iarnă“ (sîmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne), „Moşii de primăvară“ (de Măcinici), „Moşii de vară“ (sîmbăta dinaintea Rusaliilor), „Moşii de toamnă“ (în prima sîmbătă din luna noiembrie).

          Pentru cei ce nu ştiu încă, coliva, se prepară din grâu fiert în amestec cu zahăr, cu miere şi cu arome. Ea simbolizează trupul celui trecut în nefiinţă, iar legănarea vasului cu colivă  în sus şi în jos pe braţe pe timpul cântării ,,Veşnică pomenire” reprezintă legătura sufletească a celor vii cu cel adormit. Bobul de grâu din colivă este simbolul învierii morţilor, Aşa cum grâul este semănat şi rodeşte, la fel şi trupul omului îngropat va învia „întru nestricăciune“ cum propovăduiesc Mântuitorul şi Sfântul Apostol Pavel.     Dulciurile şi aromele adăugate în prepararea coliva, simbolizează virtuţile celui adormit şi ale sfinţilor invocaţi în rugăciune. Prescura sau colacul, aduse la slujba de parastas, făcute tot din grâu ca şi coliva, păstrează, aceiaşi simbolistică ritualică. În unele zone ale ţării, colacul şi prescura se numesc chiar ,,parastas”.

          Vinul dus la biserică şi aflat pe masă alături de colivă şi de colac, se stropesc în formă de cruce, coliva şi mormântul. Acest obicei este preluat din vechile ritualuri romane de înmormântare, legate de cultul morţilor, numite „libaţiuni”, adică stropire sau vărsare ritualică. Însă, în practica noastră creştină, vinul este simbolul uleiului aromat cu care a fost uns trupul lui Hristos după moarte de către femeile mironosiţe. Vinul şi pâinea sunt elementele specifice Tainei Sfintei Împărtăşanii iar lumânările care se înfig în prescuri şi în colivă simbolizează jertfa pentru cel adormit.

          Să ne rugăm la bunul Dumnezeu să nu dăm uitării aceste obiceiuri frumoase!

 

 

                                                                                                                Dan Horgan

 

Bibliografie:

– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.

   – Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.

   – Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.

   – Cornel Dan Niculae – Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011

   – Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.   

   – Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
   – Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.

   – Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

   – Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.

   – Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.

   – Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

   – Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.

   – Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.

   – Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.

   – Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.

   – Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.

   – Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.

   – Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009

   – Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”,  Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.

   – Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.

   – Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.

   – Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.

   – Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.

   – Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.

 

 

 

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img